Antena 3 CNN Actualitate Schimbare de ultimă oră privind ceremonia funerară a Regelui Mihai: Trupul neînsuflețit, dus cu trenul regal la Curtea de Argeș

Schimbare de ultimă oră privind ceremonia funerară a Regelui Mihai: Trupul neînsuflețit, dus cu trenul regal la Curtea de Argeș

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 11:46 09 Dec 2017 Modificat la 11:46 09 Dec 2017

Schimbare de ultimă oră în ce privește ceremoniile funerare ale Regelui Mihai. Sâmbătă viitoare, în ziua înmormântării, regele va fi dus cu trenul regal, de la Palatul Regal la Curtea de Argeș.

Sicriul va fi urcat pe un afet de tun, după cum a anunțat ministrul Apărării, iar afetul va fi tras în semn de omagiu de un vehicul militar. 

Potrivit corespondentului Antena 3 trimis la Aubonne, Sabina Iosub, în prezent s-au primit toate aprobările pentru ca trenul regal să fie folosit.

Astfel, săptămâna viitoare, acesta va pleca din Capitală, de la Gara Basarab și va merge până la Curtea de Argeș, cel mai probabil pe o linie neelectrificată.

Pe ultimul drum, regele va fi însoțit de membrii Familiei Regale a României, dar va exista și un vagon pentru familii regale străine care doresc să participe la aceste ceremonii pentru Majestatea Sa.

În București, trupul neînsuflețit al regelui va fi pus pe un afet de tun, dar nu va fi tras de cai, așa cum se obișnuia, ci de un vehicul militar.

Duminică seara, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi luat de la reședința din Aubonne și dus la Lausanne.

Regele Mihai I al României a murit marți, la ora 13, ora României, la reședința privată din Elveția.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole