Antena 3 CNN Alegeri Parlamentare 2016 Schimbare de tactică la PSD! Liviu Dragnea: "Candidaţii la parlamentare, aleşi după criterii de performanţă"

Schimbare de tactică la PSD! Liviu Dragnea: "Candidaţii la parlamentare, aleşi după criterii de performanţă"

1 minut de citit Publicat la 20:28 07 Aug 2016 Modificat la 20:28 07 Aug 2016

Candidaţii PSD la parlamentare urmează să fie aleşi în baza unor criterii de performanţă şi vor participa la alegeri doar în judeţele din care provin, potrivit preşedintelui formaţiunii politice, Liviu Dragnea.

"Primul criteriu de performanţă sunt oamenii. Trebuie să fim convinşi că un om pe care îl punem este apreciat de oameni. Alt criteriu de performanţă îl reprezintă activitatea lui în parlament, dacă a mai fost parlamentar. Al treilea criteriu, trebuie să fie foarte bine pregătit când merge în comisiile de specialitate.Trebuie să aibă o susţinere serioasă din partea organizaţiei. Am spus-o mereu, o spun şi acum, nu voi trimite de la Bucureşti în niciun judeţ pe nimeni. Niciun Agamiţă Dandanache nu va mai exista în PSD. Probabil că o să fiu primul preşedinte care nu mai trimite pe nimeni de la centrul în judeţ pentru că este în primul rând o dovadă de respect faţă de oameni" a declarat duminică, pentru Agerpres, Liviu Dragnea.

În ceea ce-l priveşte, Liviu Dragnea susţine că nu s-a hotărât asupra unei viitoare candidaturi, dar dacă va intra în cursa electorală pentru încă un mandat, o va face pentru Camera Deputaţilor, luând în calcul ''ce este mai bine pentru partid''. Potrivit liderului PSD, în acest an, la alegerile parlamentare, pe liste se vor regăsi multe nume noi.

"Nu mă ascund să spun că aşa cum am procedat şi la alegerile locale, unde avem foarte multe locuri unde sunt oameni noi , ca un exemplu, din 28 de preşedinţi de consilii judeţene, 21 sunt noi şi la parlamentare va fi un procent foarte mare de nume noi pe liste" , a mai spus Dragnea.

Deşi nu a menţionat numele persoanelor care se vor regăsi pe lista candidaţilor în Teleorman, Liviu Dragnea a afirmat că a luat în calcul ''mulţi tineri şi femei, care să ocupe locuri eligibile''.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Alegeri Parlamentare 2016
» Citește mai multe din Alegeri Parlamentare 2016
TOP articole