Antena 3 CNN Actualitate Educație Schimbare majoră în noul an școlar! Elevilor le va fi total interzis începând din septembrie

Schimbare majoră în noul an școlar! Elevilor le va fi total interzis începând din septembrie

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 06:00 26 Aug 2023 Modificat la 06:00 26 Aug 2023

Potrivit legii Educației, care intră în vigoare de la 1 septembrie, nu doar că folosirea telefoanelor mobile va fi strict interzisă în timpul orelor de curs, ci echipamentele electronice vor putea fi ”preluate” de către cadrul didactic și returnate părintelui sau elevului.

Legea spune că elevii vor putea folosi telefoanele mobile doar în anumite “spații autorizate explicit prin regulamentul intern al școlii”.

Interdicția de a folosi telefoanele mobile nu era trecută, până anul acesta, în legea Educației, ci doar în Regulamentul Cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). Acolo însă nu se preciza faptul că profesorii pot prelua telefoanele dacă elevul încalcă regula.

Interdicția se aplică inclusiv pentru învățământul preșcolar, adică la grădiniță, potrivit legii.

Schimbarea vine prin faptul că, acum, în legea Educației se prevede că profesorii pot “prelua” telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice. Acestea pot fi predate, după caz, părinților /tutorilor legali ai beneficiarilor primari minori sau elevilor, conform regulamentului intern al unității de învățământ. Nu se specifică însă concret, în ce situații profesorul poate preda telefonul elevului și când îl poate preda părintelui, la sfârșitul orei sau zilei, de exemplu, scrie edupedu.ro.

Mai mult decât atât, potrivit noii legi, elevii pot folosi telefoanele mobile în scopuri educative, în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ.

Decizia în cazul elevilor de liceu rămâne însă la latitudinea școlii și va fi prevăzută într-un regulament intern.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole