Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Scene șocante la meciul lui Dinamo de la Sfântu Gheorghe: Fanii au rupt gardul separator și au încercat să pătrundă în teren

Scene șocante la meciul lui Dinamo de la Sfântu Gheorghe: Fanii au rupt gardul separator și au încercat să pătrundă în teren

<1 minut de citit Publicat la 20:55 30 Apr 2018 Modificat la 20:55 30 Apr 2018

Dinamo a fost învinsă, luni, la Sfântu Gheorghe, cu 2-0 (1-0), de Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a VIII-a a play-out-ului Ligii I.

În minutul 87, gazdele au cerut penalti la o intrare a lui Penedo asupra lui Gorrin. Arbitrul Iulian Dima a considerat simulare şi i-a arătat cartonaşul galben spaniolului, decizie care a aprins spritele pe stadionul din Sfântu Gheorghe.

După golul al doilea, fanii dinamovişti au rupt gardul care separă tribuna de teren, încercând să părtrundă pe gazon. Stewarzii au intervenit cu spray-uri lacrimogene, printre cei afectaţi de gazul iritant fiind şi directorul general al oaspeţilor, Ionel Dănciulescu, aflat în galeria "alb-roşie". Şi jucătorii dinamovişti au fost afectaţi de gazele lacrimogene, din cauza faptului că au mers în zona galeriei pentru a-i calma pe suporteri.

"Ria, ria, Ungaria", au strigat fanii locali, care au mai scandat de numeroase ori "hoţii, hoţii" şi "ruşine".

Meciul a fost oprit câteva minute, scrie News.ro.

Citește mai multe din Fotbal intern
» Citește mai multe din Fotbal intern
TOP articole