Antena 3 CNN Actualitate Scenariu sumbru în țară, în cazul unui cutremur major: 1.500 de morți în Bucureşti, 875 în Iași și mii de răniți și sinistrați

Scenariu sumbru în țară, în cazul unui cutremur major: 1.500 de morți în Bucureşti, 875 în Iași și mii de răniți și sinistrați

4 minute de citit Publicat la 22:05 01 Noi 2016 Modificat la 22:05 01 Noi 2016

Scenariul exerciţiului ''SEISM 2016'' arată că după primele 12 ore de la producerea cutremurului de peste 7 grade pe scara Richter s-au înregistrat în Capitală 3.910 persoane rănite, 1.500 decedaţi şi 2.600 de persoane sinistrate, informează Agerpres.

Marţi dimineaţă, la ora 8,04, a fost declanşat un exerciţiu ce simulează intervenţia autorităţilor în urma unui cutremur de peste 7 grade pe Richter, cu impact la Bucureşti şi Iaşi, scopul fiind verificarea timpilor de reacţie şi capacitatea de mobilizare.

"După primele 12 ore ale exerciţiului avem următoarele repere ale zilei: Efectele înregistrate - În Bucureşti au fost înregistrate 3.910 persoane rănite, 1.500 persoane decedate, iar 2.600 de persoane sunt sinistrate - rămase fără adăpost. Aceste cifre sunt în dinamică!

Din punct de vedere al infrastructurii - au fost înregistrate avarii la: 147 de imobile, un spital, 4 şcoli, sediile a 2 agenţi economici, precum şi la reţeaua de transport gaz metan între uzina 'Republica' şi zona rezidenţială. Din motive de securitate, utilităţile au fost sistate şi vor rămâne aşa până când vom avea certitudinea că infrastructura specifică poate funcţiona în condiţii de siguranţă. Cele mai afectate zone din Bucureşti au fost Centrul Istoric, cartierele Pantelimon, Băneasa şi Pajura, precum şi în zona Calea Moşilor şi George Coşbuc", se afirmă într-un comunicat al MAI.

De asemenea, potrivit scenariului, în Iaşi au fost înregistrate 2.200 persoane rănite, 875 decedate, 750 persoane sinistrate, şi aceste cifre nefiind definitive.

"Au fost solicitaţi 20 de medici legişti pentru efectuarea necropsiilor persoanelor decedate. Din punct de vedere al infrastructurii, avem 60 de imobile avariate, o avarie structurală la un baraj, precum şi o rupere de terasament în localitatea Târgu Frumos. Cea mai afectată zonă a fost zona centrală din Municipiul Iaşi. 45 dintre imobilele avariate nu mai pot fi locuite", precizează sursa citată.

În Bucureşti au fost salvate de sub dărâmături 125 de persoane, iar alte aproximativ 3.200 au primit asistenţă medicală de urgenţă şi primul ajutor calificat, unele în corturi de prim ajutor, altele în cadrul spitalelor.

La orele 19,00 s-a finalizat centralizarea paturilor libere în unităţile medicale alertate (Bucureşti, Iaşi, judeţele limitrofe şi spitalele regionale), fiind disponibile imediat 5.757 paturi dintre care 326 de ATI, la care se adaugă disponibilizări suplimentare la şase ore 1.206 paturi din care 141 ATI şi suplimentar la 12 ore 350 de paturi din care 290 ATI.

În Iaşi au fost salvate 50 de persoane aflate în situaţii critice.

Persoanele decedate, care exced celor 300 de locuri din morgile din Bucureşti, vor fi depuse în corturi şi alte spaţii de depozitare ale Institutului Naţional de Medicină Legală. 105 medici legişti sunt pregătiţi şi vor fi mobilizaţi prin rotaţie.

După ce la prima oră au fost alertate, toate ISU locale au asigurat resurse suplimentare celor din Bucureşti şi Iaşi. Astfel, la nivel naţional participă la exerciţiu 6.170 de pompieri cu 679 mijloace tehnice. IGAV a asigurat 4 elicoptere de mare capacitate şi 7 tip SMURD; Jandarmeria Română a participat cu 1.000 de jandarmi, pre-alertaţi şi alertaţi; Poliţia Română a participat cu 700 de poliţişti rutieri care au asigurat fluidizarea traficului rutier spre Bucureşti şi în capitală; Echipajele Poliţiei Capitalei şi ale IPJ Iaşi au trecut la identificarea persoanelor decedate; Serviciile de ambulanţă SMURD şi SAJ au mobilizat 35 de ambulanţe de tip C şi 328 de tip B, intervenind 89 de medici şi 378 de asistenţi; MApN a pre-alertat toate unităţile militare din zona Capitalei, unităţile de geniu, precum şi capabilităţi de evacuare medicală - 9 elicoptere şi un avion Spartan. De asemenea, au fost solicitate şi mobilizate următoarele resurse terestre: în Bucureşti - 272 militari şi 37 mijloace de transport auto (camioane şi basculante) şi în Iaşi - 64 militari şi 10 mijloace de transport auto (camioane, basculante, tractoare cu remorcă).

La exerciţiu au mai participat alţi peste 100 de reprezentanţi ai instituţiilor din sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţă, fie în cadrul Centrului de la Ciolpani, fie la centrele operative activate la nivelul ministerelor cu funcţii de sprijin, conform HG 557 din 2016.

Potrivit comunicatului MAI, în cursul zilei a fost solicitată asistenţă internaţională prin Mecanismul de Protecţie Civilă, care a constat în primă fază în 5 echipe medii de căutare-salvare urbană, ulterior fiind completată cu o a doua solicitare - după replica la seismul produs în cursul dimineţii: 4 echipe grele de căutare-salvare; o echipă medie de căutare-salvare; un spital mobil; 1.000 de corturi pentru populaţia evacuată, suficiente pentru 10.000 de persoane;15.000 de saci de dormit; 15.000 de pături; 100 de generatoare electrice; 8.000 de vaccinuri antitetanos; 30.000 de unităţi de soluţie cristaloidă de 0,5 l şi 1 l; 200 de unităţi din fiecare grupă de sânge.

Atât în Bucureşti, cât şi în Iaşi, au fost întocmite liste cu persoanele dispărute şi au fost create linii telefonice speciale pentru aparţinători.

Exerciţiul continuă şi în această noapte, iar CNCCI rămâne activat în sediul de la Ciolpani, o nouă informare privind desfăşurarea exerciţiului urmând făcută miercuri dimineaţă, mai precizează comunicatul MAI.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole