Antena 3 CNN Economic Președintele Consiliului Fiscal avertizează că în 2025 ar putea crește taxele și impozitele: „Sunt măsuri inevitabile”

Președintele Consiliului Fiscal avertizează că în 2025 ar putea crește taxele și impozitele: „Sunt măsuri inevitabile”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:24 11 Iul 2024 Modificat la 16:25 11 Iul 2024

Președintele Klaus Iohannis din Statele Unite ne anunță că nu vine nicio criză economică în România, nu cresc taxe, în timp ce președintele Consiliul Fiscal spune că 2025 este anul în care se vor face corecții, adică vor fi luate măsuri de austeritate.

În plus, mai spune Daniel Dăianu, pe masa ministrului de Finanțe există scenariul în care impozitarea salariilor să fie de 16%, de la 10% cât este în prezent. 

Comisia Europeană avertizează că până la finalul anului vom avea un deficit bugetar de 7%, iar experții avertizează faptul că ne așteaptă o criză economică post-alegeri. 

„Poți să ai și venituri crescute, să ai și inflație considerabil inferioară. Guvernul trebuie să fie foarte atent, spun acum, în calitatea mea de șef al Consiliului fiscal. Trebuie să fie foarte atent cu cheltuielile. 

Cheltuielile, din păcate, merg mai iute decât cele care erau programate. Guvernul trebuie să facă în așa fel încât să nu scăpăm cheltuielile de sub control, fiindcă în 2025, va începe corecția macroeconomică.

Nu vreau să mă pronunț despre creşterea TVA în 2025, este o decizie politică. 

O variantă este, de pildă, să se mărească cota unică, adică nu să se mărească, să se revină la cota unică. 

În România a existat o cotă unică de 16% şi este o variantă, dar nu vreau acum să inflamez spiritele, întrucât acestea sunt decizii politice. 

Ministerul de Finanțe are o serie de scenarii și Guvernul care va exista în 2025, construit la finele lui 2024, va trebui să adopte măsuri care sunt inevitabile. Deci nu se poate fără măsuri, și pe partea de cheltuieli, și pe partea de venituri”, a declarat, joi, preşedintele Consiliului fiscal, Daniel Dăianu.

Întrebat dacă, din cauza cheltuielilor scăpate de sub control, crede că guvernul PNL-PSD va provoca o criză economică, preşedintele Klaus Iohannis a negat.

„Nu (nu cred - n.r.). Și nu sunt de acord cu aceste valori, dacă îmi permiteți să o spun așa, franc. 

Nu ne așteaptă nicio criză economică, nu ne așteaptă creșteri fantastice de taxe, dar nici nu cred că putem să ne așteptăm la austeritate guvernamentală în an electoral. 

Sigur, deficitul va fi considerabil mai mare decât 3% care este considerat optim, dar nu mă aștept să apară o situație extraordinară, să avem criză, să creștem taxele și alte lucruri”, a spus şeful statului.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole