Antena 3 CNN Politică Scenarii explozive. Ce ascunde, de fapt, anunțul lui Dragnea privind candidatul unic

Scenarii explozive. Ce ascunde, de fapt, anunțul lui Dragnea privind candidatul unic

1 minut de citit Publicat la 20:35 04 Sep 2018 Modificat la 20:35 04 Sep 2018

Liviu Dragnea a anunțat la începutul lunii septembrie că alianța PSD-ALDE va merge cu un candidat unic la alegerile prezidențiale din 2019.

Între timp, liderul PSD l-a indicat pe Călin Popescu Tăriceanu drept candidatul Coaliției în cursa pentru Cotroceni, mișcare pe care președintele Senatului a tratat-o cu ceva mai multă precauție, declarând că este încă devreme pentru o astfel de desemnare.

Andreea Sava a prezentat, marți, la "Ediție specială", două scenarii explozive legate de anunțul lui Liviu Dragnea privind candidatul unic la alegerile prezidențiale din 2019.

"Unul dintre aceste scenarii ar fi că, de fapt, Dragnea prin această 'nadă' aruncată cu Călin Popescu Tăriceanu posibil candidat comun își negociază în PSD statutul de prezidențiabil. El nu vrea să candideze, dar negociază în interiorul partidului cine să fie acel candidat al PSD", a spus Andreea Sava.

Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a prezentat, la rândul său, câteva variante foarte interesante de prezidențiabili din PSD.

"Va fi Călin Popescu Tăriceanu candidatul comun cum a fost și Crin Antonescu candidatul comun. PSD nu-și poate permite să nu aibă un candidat la prezidențiale. Restul e păcăleală. (...) Prezidențiabilul PSD va fi, după opinia mea, un om care să facă o bună echipă cu Dragnea, care să nu intre în contradicție cu Liviu Dragnea după ce devine președinte", a spus SRS.

Potrivit jurnalistului, indicarea lui Călin Popescu Tăriceanu drept candidat comun în cursa pentru Cotroceni este o păcăleală.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole