Antena 3 CNN Externe Scenă șocantă în Mexic. Descoperirea înfiorătoare făcută de autorități

Scenă șocantă în Mexic. Descoperirea înfiorătoare făcută de autorități

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 11:18 17 Ian 2018 Modificat la 11:18 17 Ian 2018

Rămăşiţele pământeşti a cel puţin 32 de persoane au fost descoperite în gropi comune în statul mexican Nayarit, au anunţat marţi autorităţile locale, citate de AFP.

„Prima groapă comună a fost localizată sâmbătă. Ea conţinea osemintele a nouă persoane” şi se află într-o zonă rurală aproape de o plantaţie de bananieri, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul autorităţilor judiciare, sub acoperirea anonimatului.

Ulterior, în cursul zilei, o altă sursă din cadrul autorităţilor judiciare a indicat că numărul persoanelor ale căror oseminte au fost găsite ar fi 32 şi că acţiunile de căutare continuă.

Începând din 2006, Mexicul se confruntă cu un val de violenţă, soldat cu peste 200.000 de morţi şi circa 30.000 de dispăruţi.

Experţii sunt de părere că violenţele sunt consecinţa îndeosebi a războiului împotriva narcotraficanţilor, lansat în 2006 de către guvern cu ajutorul armatei, care a dus la fragmentarea cartelurilor în celule mai mici şi mai violente.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole