Antena 3 CNN Actualitate Scenă de groază la metrou. Un om și-a strivit piciorul în ușa unui tren

Scenă de groază la metrou. Un om și-a strivit piciorul în ușa unui tren

1 minut de citit Publicat la 16:09 09 Oct 2019 Modificat la 16:09 09 Oct 2019

Scena de groază la metrou, miercuri după-amiază, după ce un bărbat și-a prins piciorul în ușa unui tren. Incidentul a avut loc la stația 1 Mai, trenul mergea în direcția Străulești.

Zeci de călători privesc siderați de pe peron incidentul, în timp ce unul dintre aceștia intră puțin în tunel de acolo de unde se întoarce cu pantoful sport al acestuia. Bărbatul nu ar fi murit potrivit declarației unui martor, dar ar fi fost plin de sânge în zona capului și la picior. 

Potrivit martorilor omul a vrut să intre în metrou, s-au inchis ușile brusc, piciorul i-a fost prins în uși și l-a târât metroul tot peronul. Omul a țipat foarte tare, dar nu a fost auzit. Acesta s-a izbit de oglinda mare din capătul peronului, înainte de intrarea in tunel, dar s-a lovit și de balustradă. Omul a supraviețuit, are în jur de 50 de ani. 

Circulația pe sens a fost închisă. 

Reacția Metrorex

”Metrorex informează că, astăzi, 9 octombrie 2019, în jurul orei 16:00, în stația de metrou 1 Mai, un călător a forțat intrarea în trenul care se deplasa catre Straulesti,  după anunțul de închidere a ușilor. Piciorul acestuia a fost prins intre ușile trenului care a plecat din statie, călătorul fiind lovit de oglinda de pe peron.
Pasagerii din tren au apăsat butonul de alarmă, echipa de conducere a trenului acționând sistemul de frânare de urgență.  

Personalul de conducere a trenului a anunțat echipele de salvare, însă persoana respectivă a refuzat primul ajutor, părăsind pe propriile picioare incinta metroului.

Se va deschide o anchetă cu privire la cauzele care au condus la acest incident. Persoanele vinovate vor fi sancționate în conformitate cu prevederile legale.
Regretăm incidentul și insistăm ca regulile de călătorie cu metroul să fie respectate pentru siguranța circulației și a pasagerilor”, se arată în comunicatul Metrorex.

Etichete: accident metrou 1 mai
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole