Antena 3 CNN Actualitate Scandalul Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, la final

Scandalul Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, la final

1 minut de citit Publicat la 17:56 06 Feb 2018 Modificat la 17:56 06 Feb 2018

Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Târgu Mureş a respins, marţi, recursurile formulate împotriva hotărârii Tribunalului Mureş, care a anulat decizia emisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) prin care s-a înfiinţat Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş şi prin care s-au transferat clase la această unitate şcolară de la alte două instituţii de învăţământ. 

Instanţa a respins astfel recursul formulat de Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş şi recursul formulat de mama unei eleve împotriva Sentinţei nr. 479/13.06.2017 şi a Încheierii de şedinţă din data de 26.04.2017 pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1769/102/2016. 

Hotărârea Curţii de Apel Târgu Mureş este definitivă. 

În hotărârea menţinută marţi de Curtea de Apel Târgu Mureş s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul municipiul Târgu Mureş în contradictoriu cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi cu Liceul Teologic Romano-Catolic şi a anulat Decizia nr. 1385/31.08.2015 emisă de ISJ Mureş. 

Decizia nr. 1385/31.08.2015 emisă de ISJ Mureş prevede, la articolul 1 că, începând cu anul şcolar 2015-2016, se înfiinţează Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş prin divizarea parţială a Liceului Teoretic Bolyai Frakas şi a Colegiului Naţional Unirea. 

La art. 2, acest document prevedea că, începând cu data emiterii documentului, filiera vocaţională romano-catolică de la Liceul Bolyai Farkas se transferă la acest liceu nou înfiinţat, precum şi clasele I-VIII cu predare în limba maghiară de la Colegiul Naţional Unirea. 

Inspectorul şcolar al judeţului Mureş, Ioan Macarie, a declarat, pentru AGERPRES, că pe baza acestei hotărâri definitive a instanţei, elevii de la Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş se pot reîntoarce la şcolile de la care au plecat, respectiv Liceul Bolyai Farkas şi Colegiul Naţional Unirea, pe bază de cerere. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole