Antena 3 CNN Politică Scandalul din USR ia amploare. Scrisoare deschisă către conducerea partidului

Scandalul din USR ia amploare. Scrisoare deschisă către conducerea partidului

8 minute de citit Publicat la 20:15 12 Dec 2019 Modificat la 20:15 12 Dec 2019

Peste 100 de membri USR, printre care 9 senatori și deputați, un europarlamentar, șefi județeni și consilieri locali au semnat o scrisoare deschisă către conducerea partidului în care acuză o ”execuție politică” după excluderea Olimpiei Ardelean.

Citește și: Scandal uriaș în USR. Excluderi noapte, ca hoții

MESAJ din partea membrilor USR, către conducerea USR:

Biroul Național al USR a exclus din partid, în ședința de miercuri, 11 decembrie, după trei ore de dezbateri, un membru al Biroului Județean Ilfov, pentru o postare pe Facebook.

Pe ordinea de zi, stabilită de președintele Dan Barna, se aflau sesizări la adresa a 6 membri USR, toți cu poziții critice față de diferite decizii ale conducerii partidului. Audierile s-au oprit la cel de-al doilea membru cercetat, în jurul orei 12, când o parte dintre membri Biroului Național părăsiseră sala.

Colega noastră Olimpia Ardelean, membru al Biroului Județean Ilfov, a fost exclusă pe baza unei postări de pe contul ei personal de Facebook, în care sesiza nereguli din cadrul organizației județene. De fapt, un avertizor de integritate a fost exclus din USR pentru că și-a făcut treaba, pentru că deranjează. Motivarea majorității de 13 care a votat excluderea în Biroul Național a fost că postarea Olimpiei Ardelean a adus prejudicii de imagine partidului și astfel s-au pierdut voturi în campania de Prezidențiale, prejudiciu de altfel nedovedit ci calificat ca fiind ”potențial”.

Genul acesta de execuții politice nu au nimic de-a face cu valorile USR iar noi, subsemnații, nu tolerăm așa ceva.

Prin ceea ce s-a întâmplat aseară, USR a pierdut masiv într-un aspect esențial al lui: libertatea de exprimare și respectul pentru dreptul la opinie al membrilor.

Noi, semnatarii acestui apel, considerăm că avem o responsabilitate față de cetățeni să semnalăm derapajele din USR și să apărăm membrii, când drepturile lor nu sunt respectate. Ne-am asumat în fața electoratului că vom fi un altfel de partid și ne vom ține această promisiune.

Mai mulți colegi și-au anunțat astăzi demisia din USR în urma celor întâmplate. Excluderile nedemocratice sunt cu adevărat un motiv temeinic de dezamăgire. Îi îndemnăm însă pe membrii USR care nu sunt de acord cu echipa Barna să rămână în partid și să îl facă mai democratic. Un partid care își propune să salveze România nu va reuși asta pedepsind exprimarea legitimă a opiniei, pentru a face pe plac oricărui șef ar fi vremelnic la conducerea sa.

Este un moment greu pentru USR, dar unul propice pentru a arăta cetățenilor României că nu toate partidele sunt la fel. Vom reuși asta doar cu dezbateri democratice și consistente în interiorul USR, nu cu excluderi ale persoanelor incomode conducerii.

Avem un întreg an de campanii și alegeri în fața noastră, în care nu va fi vorba despre noi, ci despre cum salvăm România din criza în care se află.

USR trebuie să revină la construcție, nu să se îndrepte spre demolare.

Avem o responsabilitate față de membri și față de România să dăm o alternativă credibilă pentru guvernarea la nivel local și național.

În perioada următoare vom veni cu acțiuni concrete, care să întoarcă partidul din drumul răfuielilor politice spre nevoile cetățenilor, care așteaptă de la noi politici publice și rezultate electorale.

Solicităm Echipei Barna:

- Să includă pe ordinea de zi a proximei ședințe de Birou Național USR și sa adopte o decizie de anulare a sancțiunii disproporționate aplicate Olimpiei Ardelean (vezi cazul Sergiu Moroianu și decizia CNArb nr.1/17CNARB003 din data de 11.03.2019 prin care, pentru acuzațiile publice de soroșism la adresa întregului partid și de cheltuire discreționară și ilegală a unor sume de bani în timpul campaniei electorale, urmată de preluarea largă a acestor acuzații de către mass-media, membrul USR nu a fost sancționat, considerându-se că excluderea este o sancțiune disproporționată față de faptă);

- Să explice refuzul repetat de a include pe ordinea de zi a ședințelor Biroului Național USR discutarea sesizărilor cu privire la membri ai Echipei Barna;

- Să includă pe ordinea de zi a ședințelor viitoare ale Biroului Național USR, începând cu proxima, dezbateri ale sesizărilor în funcție de gravitatea faptelor reclamate, nu a apartenenței persoanelor reclamate la diverse grupări din partid;

- Să dezavueze comparația făcută de un membru al Biroului National USR (BN) dintre membrii USR observatori la ședințele BN și membrii mișcărilor fasciste;

- Să înceteze hărțuirea membrilor USR critici la adresa echipei Barna;

- Să promoveze în interiorul partidului un climat de încredere bazat pe profesionalism, predictibilitate și asumarea răspunderii politice, nu de vendetă față de vocile critice interne:

Semnatari:

1. Dumitru Dobrev - membru Biroul Național USR

2. Teodora Stoian - membru Biroul Național USR

3. Cristian Seidler – deputat USR București, membru Biroul Național USR

4. Tudor Benga – deputat USR Brașov, membru Biroul Național USR

5. Nicolae Ștefănuță – europarlamentar USR, membru Biroul Național USR

6. Andrei Macsut - membru Biroul Național USR

7. Stelian Ion – deputat USR Constanța, membru Biroul Național USR

8. Ana Ciceală - consilier general USR PMB, membru Biroul Național USR

9. Mihai Goțiu – senator USR Cluj, membru Biroul Național USR

10. Prisnel Adrian – deputat USR Dolj, Președinte filiala Județeană USR Dolj

11. Vlad Alexandrescu – senator USR București

12. Radu Crețu – Președinte filiala Județeană USR Satu Mare

13. Remus Negoi - Președinte filiala Județeană USR Constanța

14. Bogdan Stroe – Președinte filiala USR Sector 3 București

15. Ioan Anghel – Președinte filiala USR Sebeș

16. Ciprian Dobra – Vicepreședinte filiala USR Sebeș

17. Andrei Dranca – Președinte filiala Județeană Botoșani

18. Mihai Botez – deputat USR Vaslui, Președinte filială Județeană USR Vaslui

19. Florina Presadă – senator USR București, membru în Biroul Municipal București

20. Manuela Mureșan – consilier local USR, membru în Biroul Municipal București

21. Ana Galbenu – consilier local USR, membru USR sector 3

22. Ilinca Macarie – consilier local USR, membru USR sector 1

23. Mircea Galbenu – consilier local USR, membru în Biroul local USR Sector 3

24. Andrei Călugăr – Președinte filiala USR Sighișoara

25. Marius Gheorghe – Președinte filiala USR Sector 4 București

26. Cristian Ghica – senator USR București

27. Eduard Cîrceag – membru Birou Județean filiala USR Dolj

28. Gabriel Ionică – Președinte filiala USR Râmnicu Vâlcea

29. Andrei Gudu - membru Biroul Municipal USR București

30. Daian Cutu - Președinte filiala USR Huedin

31. Cosmin Stoenoiu – Vicepreședinte filiala USR Cluj

32. Vlad Teohari - membru Birou Filiala Diaspora

33. Sebesi Arpad – Vicepreședinte filiala USR Cluj-Napoca

34. Andreea Świderska (Purenciu) – membru Birou local filiala Diaspora

35. Szillard Dulanyi – Președinte filiala USR Covasna

36. Rareș Benga – membru Birou local filiala Diaspora

37. Ferenc Istvan Kabai – Președinte filiala Nușfalău

38. Pițigoi Ovidiu Anton- președinte USR Bragadiru-Ilfov, membru Biroul Județean USR Ilfov

39. Cynthia Paun - membru Biroul local USR Popesti-Leordeni

40. Andrei Nistor – Președinte Biroul Județean Ilfov

41. Ionut Alexandru Dinu - Președinte USR Dragomirești Vale, membru Biroul Județean USR Ilfov

42. Alexandru Bot - membru Birou Județean filiala USR Cluj

43. Adrian Stroe – membru Biroul local Sector 3 București, membru Biroul Municipal București

44. Carmen Turcanu – Vicepreședinte Biroul Județean USR Cluj

45. Cosmin Copaescu - Președinte filiala USR Pantelimon

46. Alina Lupulet - membru Biroul Local filiala USR Popești Leordeni

47. Cătălin Sălăgean – Președinte filiala Județeană Cluj

48. Bogdan Paun- membru Birou local filiala USR Pantelimon

49. Cosmin Cristian Viașu – Președinte filiala Județeană USR Sălaj

50. Tudor Hofner – membru fondator USR Sighișoara

51. Andreea Talmazan – membru USR sector 3

52. Andrei Zisu – membru USR Diaspora

53. Ioana Novac – membru USR sector 3, membru fondator USB

54. Valentin Bicu – membru USR sector 3

55. Ruxandra Diaconu – membru USR Dolj

56. Cristian Dragnea – membru USR Diaspora

57. Teo Manea – membru USR Diaspora

58. Raluca Stoenoiu – membru USR Cluj

59. Flavia Dobrescu – membru USR Tineret Brașov

60. Vlad Zaha – membru USR Tineret Oradea

61. Raul Vasile – membru USR Tineret Sector 3

62. Carmen Simion – membru USR sector 3

63. Oana Poenaru – membru USR sector 3

64. Radu Ghelmez – membru USR Cluj

65. Marius Ghincea – membru USR Diaspora

66. Ioana Grozav – membru USR Diaspora

67. Iosif Prodan – membru USR Mogoșoaia

68. Răzvan Andrei Patriche – membru USR Iași

69. Christina Niculescu – membru USR sector 5

70. Radu Bada Mariș – membru USR Cluj

71. Silviu- Ivan Nunvailer – membru USR Brașov

72. Cosmin Marin - membru USR Sector 3

73. Mihai-Gabriel Costea - membru USR Iași

74. Razvan Pauta Moșoiu – membru USR Bihor

75. Mihai Chereji - membru USR Diaspora

76. Bogdan Zăbavă – membru USR Sector 5

77. Radu Buda Mariș – membru USR Cluj

78. Nicolae-Valentin Rusu – membru USR Vaslui

79. Luminița Corneanu – membru USR Dolj

80. Adrian Rădulescu – membru USR Sector 6

81. Andrei Ivan – membru USR Sector 3

82. Silviu Istrate – membru USR Sector 6

83. Adrian Sandu – membru USR Sector 3

84. Alexandru Sava – membru USR Sector 3

85. Leonard Stoica – membru fondator USR Diaspora

86. Fodor Catalin – membru USR Brașov

87. Florin Cobzac – membru USR sector 1

88. Maria Ouadah (Mia Coros) – membru USR Diaspora

89. Gabriel Munteanu – membru USR Brașov

90. Mihaela Scânteie – membru USR Brașov

91. Rareș Moșneanu – membru USR Diaspora

92. Christian Schuster - membru USR Cluj

93. Adrian Sabău – membru USR Brașov

94. Florin Cocărgeanu – membru USR Constanța

95. Silvia Gabriela Chiriac - membru USR Măgurele

96. Cecilia Angheluta Barsan – membru filiala Popești Leordeni

97. Mihaela Ivan – membru USR Sector 3

98. Andrei Lazarescu – membru USR Sighisoara

99. Andrei Stan – membru USR Sector 3

100. Cristiana Palmeș – membru USR Sector 3

101. Catalin Ghita – membru USR Balotesti

102. Iuliana Stan – membru USR Sector 3

103. Emil Stefanescu – membru USR Sector 3

104. Modoran Silviu - membru Popesti Leordeni

105. Horeanu Alexandru- membru Popesti-Leordeni

106. Maria Diaconu – membru USR Sector 3

107. Alexandru Petre – membru USR Sector 3

108. Sorin Pavel – membru USR Sector 1

109. Denis Nedeloiu – membru USR Sector 3

110. Anișoara Ghiță - membru filiala USR Bragadiru

111. Lucuțar Ionut- membru filiala USR Pantelimon

112. Andreea Malanca- membru filiala USR Pantelimon

113. Gabriel Pavel- membru filiala USR Pantelimon

114. Theodor Gănescu - membru filiala USR Pantelimon

115. Simona Theodoropol -membru filiala USR Sector 3

116. Eduard Răducanu – membru filiala USR Corbeanca

117. Gianina Costea – membru filiala USR Voluntari

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole