Antena 3 CNN Actualitate Scandalul de la TAROM atinge noi proporții. Pilotul Cezar Osiceanu acuză că a început să primească telefoane de ameninţare

Scandalul de la TAROM atinge noi proporții. Pilotul Cezar Osiceanu acuză că a început să primească telefoane de ameninţare

2 minute de citit Publicat la 12:06 21 Oct 2019 Modificat la 12:06 21 Oct 2019

Cezar Osicenau, pilotul TAROM care a acuzat-o pe fosta şefă a companiei Mădălina Mezei că minte în scandalul reținerii la sol a mai multor aeronave, în ziua moțiunii, a început să primească telefoane de ameninţare.

”Nu am putut să identific cine m-a sunat pentru că a apelat cu număr ascuns. Vocea este usor distorsionată. O serie de persoane care au ascultat apelul au spus că ar putea fi vorba de domnul Șerban Căpitan. Eu nu pot să fac o astfel de apreciere pentru că nu am dovezile necesare. Cert este că am ajuns la un alt nivel al acestui război din TAROM, în care o anumită parte din angajați încearcă să o salveze pe fosta directoare care a încălcat, evident, legea”, a spus pilotul Osiceanu, într-o intervenție telefonică la Obiectiv, de la Antena 3.

„Șerban Capitan este fratele doamnei Mezei”, a precizat pilotul.

Cezar Osicenau a afirmat că nu are niciun conflict nici cu fosta șefă TAROM, nici cu fratele acesteia, alături de care a zburat în trecut.

Cezar Osicenau: E imposibil ca patru avioane să fie oprite la sol

Cezar Osicenau a intervenit în scandalul de la TAROM și a afirmat, în urmă cu câteva zile, că „este absolut imposibil, din punct de vedere tehnic, să fie oprite la sol patru avioane, de tipuri diferite, pe respectivele curse interne”.

”Subliniez: din punct de vedere tehnic este absolut imposibil ca ceea ce a susținut doamna Mezei să se întâmple. Faptul că a fost târătă în scandal și imaginea proprietarului Tarom, în cazul de față, statul român, prin intermediul ministrului, arată un joc politic la care noi, angajații companiei, nu suntem de acord să participăm”, a subliniat Cezar Osiceanu. 

Fratele fostei șefe TAROM, și el pilot, răspunde acuzațiilor de amenințare: „E o minciună!”

Mădălina Mezei, fost director general al TAROM, la DNA

Mădălina Mezei a declarat vineri, într-o conferinţă susţinută în faţa sediului TAROM, că ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a solicitat, cu două zile înainte de votarea moţiunii de cenzură, anularea a cinci zboruri interne şi identificarea parlamentarilor care se aflau la bordul aeronavelor respective, solicitări pe care le-a refuzat.

În replică, ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri seara, la sediul ministerului, că nu i-a solicitat fostului director general de la TAROM să reţină avioane la sol, precizând însă că a întrebat-o pe aceasta ce parlamentari zboară şi dacă totul este în regulă.

Pe de altă parte, premierul demis Viorica Dăncilă a dispus trimiterea Corpului de control al prim-ministrului la Ministerul Transporturilor şi la Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM SA, "în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media".

 

Etichete: Tarom
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole