Antena 3 CNN Externe Scandal diplomatic uriaș între Franța și Argentina, din cauza naționalei lui Messi

Scandal diplomatic uriaș între Franța și Argentina, din cauza naționalei lui Messi

1 minut de citit Publicat la 14:17 20 Iul 2024 Modificat la 14:17 20 Iul 2024

Guvernul argentinian şi-a cerut scuze Franţei pentru comentariile vicepreşedintelui Victoria Villarruel, care a numit Parisul "colonialist", iar pe francezi "ipocriţi", în urma polemicii stârnite de scandările rasiste proferate de jucătorii naţionalei de fotbal a Argentinei, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Karina Milei, secretarul preşedinţiei şi sora preşedintelui Javier Milei, a mers joi la ambasada Franţei din Buenos Aires, unde "a explicat" că acest "comentariu nefericit făcut pe reţelele sociale a fost unul personal", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Manuel Adorni, într-o conferinţă de presă.

"Nu este poziţia guvernului să amestece pasiunile sportive şi chestiunile diplomatice", a adăugat el.

Victoria Villarruel a publicat miercuri, pe platforma X, un mesaj de susţinere pentru internaţionalul Enzo Fernandez, aflat în centrul unei polemici după ce a difuzat un videoclip în care jucătorii echipei naţionale cântă o melodie care conţine versuri rasiste vizându-i pe fotbaliştii naţionalei Franţei, după victoria împotriva Columbiei în finala Copei America de duminică seară în Miami (1-0).

"Nicio ţară colonialistă nu ne va intimida pentru un cântec al unor fotbalişti sau pentru că au fost spuse nişte adevăruri pe care ea nu vrea să le admită. Nu vă mai prefaceţi indignaţi, ipocriţilor. Enzo, te susţin", a scris doamna Villarruel.

Controversa a apărut într-un moment când preşedintele Milei este aşteptat la Paris la invitaţia guvernului francez pentru deschiderea Jocurilor Olimpice. "Relaţiile diplomatice cu Franţa sunt intacte", a insistat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei.

Federaţia franceză de fotbal (FFF) a "condamnat cu cea mai mare fermitate afirmaţiile rasiste", anunţând că depune plângere "pentru afirmaţii jignitoare de natură rasială şi discriminatorie".

Sesizat marţi de Federaţia franceză, FIFA "condamnă cu fermitate orice formă de discriminare din partea oricui, inclusiv a jucătorilor, suporterilor şi oficialilor". Forul fotbalistic mondial a declarat că examinează scandările jucătorilor argentinieni.

Confruntat cu amploarea reacţiilor, Enzo Fernandez şi-a cerut scuze "sincer" marţi pe contul său de Instagram, dar clubul său, Chelsea, a lansat o "procedură disciplinară" împotriva lui.

În Argentina, episodul a stârnit agitaţie. Guvernul l-a demis pe secretarul adjunct de stat pentru sport, Julio Garro, după ce acesta le-a căpitanului Argentinei, Lionel Messi, şi preşedintelui Federaţiei să prezinte scuze.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole