Patru persoane, doi bărbaţi şi două femei din localitatea Văleni, comuna Pădureni, au fost arestate, joi seara, după ce au intrat într-un magazin ameninţând cu o drujbă pornită, au provocat distrugeri şi au lovit mai mulţi oameni.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, evenimentul a avut loc pe data de 28 noiembrie.
"În cauză se fac cercetări pentru comiterea infracţiunilor de distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi portul fără drept în locuri publice de obiecte periculoase, fiind reţinute pentru 24 de ore patru persoane, două femei şi un bărbat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Cele patru persoane urmează să fie prezentate în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.