Peste o jumătate de milion de euro din banii cuveniţi cluburilor de Liga 1 pentru participarea la Cupa Ligii de anul trecut, dar şi din acest sezon, s-au „rătăcit“ pe drumul dintre partenerul competiţiei şi destinatari, iar suspecta principală este Liga Profesionistă de Fotbal, scrie ProSport.
Scandalul mocneşte pentru că, pe de o parte, patronii firmei Adeplast, care dau câte 1 milion de euro pe sezon pentru competiţie, afirmă că sunt cu plăţile la zi, iar pe de alta, cluburile spun că de la LPF li s-a explicat că ar avea dificultăţi cu sponsorul.
Precizările AdePlast referitoare la situația plăților către LPF privind Cupa Ligii.
Acestea nu sunt singurele probleme, pentru că Liga refuză să le arate cluburilor contractul cu Adeplast. În plus, nu există contracte clare între LPF şi cluburi, în baza cărora acestea din urmă să ştie clar ce obligaţii şi ce drepturi au şi nici câţi bani li se cuvin în funcţie de performanţa atinsă. Liga a făcut o comunicare legată de premii, dar nu a prezentat niciun contract concret.
Mai multe, în ProSport.