Sătui de comportamentul abuziv al cadrului didactic și de umilințele la care erau supuși la fiecare oră de curs, stundenții au răbufnit. Într-un memoriu care însoțește zecile de reclamații ce vizează conferențiarul universitar, sunt denunțate limbajul suburban și umilirea constantă la adresa studenților.
Purtătorul de cuvânt al Universității, Mirabela Amarandei, a precizat pentru EduPedu.ro că în prezent conducerea Facultății are discuții cu părțile, urmând ca acest caz să ajungă la comisia de integritate academică la nivelul facultății și, în funcție de evoluție, la Comisia de etică a Universității.
Ce acuzații aduc studenții
În mesajul inițial publicat pe Facebook în 10 februarie și viralizat în scurt timp, studenții arată câteva exemple din acțiunile și limbajul profesoarei.
“La cursurile lui C.V. eram în permanentă jigniți, făcuți în toate felurile, “balcanici”, “bătuți în cap”, “facem țară de rușine”, “copii de grădiniță care n-au ce caută la facultate”, “cum e posibil că unul ca tine să între la această facultate, nu înțeleg”, “sub orice critică”, “analfabeți” “toți țăranii ar putea înțelege suedeză dar în grupa asta mai greu” și lista poate continuă.“
“(…) Aveam ore și până la 8 seară. Spre finalul cursurilor se instala oboseala. O colegă “a îndrăznit” să caște la C.V la curs. Ce s-a întâmplat atunci? Un scandal de 15 minute în care a făcut “terci” pe respectiva fată pentru că e lipsă de respect să caști și să pui mâna la gură, după dansa. A fost făcută nesimțită. În alte dăți a dat studenți afară doar pentru că nu i-a convenit postura pe care o aveau în banca. Țipa la studenți fără un motiv întemeiat.”
“(…) A fost un caz, o colegă care, la sfârșitul semestrului 1 anul 1, a avut probleme grave de sănătate, fiind ulterior internată la spital și diagnosticată cu anxietate, dar urmând și o serie de tratamente în acest sens. Din cauza perioadei în care a lipsit riscă să nu intre în examene pentru că nu avea suficiente prezente la cursuri, de aceea a venit cu dovadă internărilor pentru a i se acoperi perioada în care nu a putut fi prezentă. Doamna C. V., foarte indignată de “tupeul” fetei de a veni cu un întreg dosar cu fișe de spitalizare, foi de la medici, rețete etc, nu doar că a țipat, dar a și aruncat cu dosarul, făcând scandal și spunând că pe ea nu o interesează unde a fost studentă în perioada în care a lipsit și că ceea ce face e de prost gust și spunând că “putea să vină și cu certificat de deces că tot nu o interesa de ce a lipsit”.
“(…) Una peste alta trecem în mediul online unde lucrurile ai zice că stau mai bine. Dar din păcate nu e așa. (…) Dar a intervenit o altă problemă. Abuzul de putere. Dacă nu îi convenea ceva la un student nu îi dădea accept în conferință sau chiar îl scotea în mijlocul cursului din această, nici măcar nu primeau mail-uri cu materiale sau link-urile de la Zoom.”
Universitatea București: „Suntem preocupați de situație”
“Cazul va ajunge în analiza comisiei de integritate academică de la nivelul facultății și, în funcție de evoluția lucrurilor, ar putea intra în atenția Comisie de etică a Universității. Suntem preocupați de situație, atât la nivelul facultății, cât și al rectoratului, și ne dorim să păstrăm un mediu de învățare în care respectul pentru demnitatea umană să rămână un principiu al activității noastre zilnice și al relațiilor dintre membrii comunității noastre, fie că este vorba de studenți, profesori sau colegi din administrația universității” - a transmis Universitatea București prin intermediul purtrîtorului său de cuvânt.