După ce a agresat taximetristul, clientul nemulţumit s-a urcat pe cupola maşinii şi a distrus şi oglinda acesteia.
„În urma unei discuţii în contradictoriu cu un taximetrist, generată de imposibilitatea de a introduce o geantă voluminoasă în portbagajul taxiului, bărbatul l-a agresat pe conducătorul auto, s-a suit pe cupolă şi a rupt oglinda din partea dreaptă, după care a plecat. Taximetristul l-a urmărit până în apropierea unui hipermarket din zona Gării Botoşani, unde l-a oprit cu ajutorul unor colegi de serviciu. Un echipaj de jandarmi a observat conflictul şi a intervenit, după care i-a condus pe protagoniştii scandalului la sediul inspectoratului în vederea lămuririi situaţiei şi întocmirii actelor procedurale”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean.
Bărbatul de 32 de ani s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „distrugere” şi „lovire şi alte violenţe”.
Dosarul va fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani.