Alina Gorghiu a fost practic năucită de răspunsul tranşat al lui Cioloş. Deşi diplomată, a ţinut să menţioneze public faptul că nu renunţă la idee.
Cioloş a plecat la Paris dar, din urmă, liberalii au sărit cu poziţii publice şi scrisori deschise adresate premierului. Ludovic Orba, prim-vicepreşedinte PNL, a dat primul asaltul printr-o postare pe facebook în care îi avertizează pe Cioloş dar, atenţie, şi pe garantul său, Iohannis, că PSD a rămas la Guvernare prin politrucii rămaşi în administraţie care şi controlează banii în timp ce PNL a rămas de căruţă doar să încaseze politic în momentul în care imaginea Guvernului va fi făcută ţăndări. A urmat Adriana Săftoiu care i-a pus în vedere premierul că o fi vrând el să fie independent politic dar să nu uite că strada a cerut ca primarii să fie aleşi din două tururi. Şi dacă Cioloş n-a priceput avertismentul, deputatul PNL Mircea Dolha a venit să-l clarifice şi să-l întârească, reamintindu-i lui Cioloş că este vorba despre acea stradă care l-a dat jos pe Ponta şi care l-a făcut pe el premier, lăsând să se înţeleagă că strada mai poate dărâma fără probleme un Guvern. Săftoiu a mai lăsat să se înţeleagă că PSD l-ar ameninţa pe premier cu o moţiune de cenzură iar Ludovic Orban a venit să întărească această ipoteză cu un nou mesaj prin care-l provoca pe Cioloş să verifice în Parlament cine-i sunt adevăraţii susţinători. O nervozitate iscată, pe de o parte, de refuzul lui Cioloş de a modifica legea alegerilor locale şi, pe de altă parte, de întârzierea demiterilor PSD-iştilor din funcţiile cu acces la bani. O parte a acestui război s-a văzut public tot săptâmâna trecută când ministrul Mediului a anunţat că vrea să-l demită pe directorul ROMSILVA iar Liviu Dragnea a sărit ca ars că Cioloş vrea să-l pună în loc pe omul lui Flutur.
Aşa că demiterea a rămas în aer, lucru care a făcut-o pe Alina Gorghiu să iasă la atac şi să sublinieze că PNL aşteaptă demiterile din eşaloanele 2 şi 3 din Guvern. Pe criterii de competenţă desigur.
Dincolo de buna guvernare şi interesul naţional, viaţa e dură şi cinică iar partidele vor funcţii. Funcţii şi bani. Pentru că astea alimentează maşinăria care se ocupă cu acapararea şi menţinerea puterii. Iar tehnocratul Cioloş nu are nicio şansă să rămână imaculat şi în afara jocului politic atâta timp cât guvernarea se menţine în Parlament. Iar partidele, în mod evident, nici n-au de gând să-l lase să rămână neutru precum Elveţia în războiul PSD-PNL pentru că, atunci, n-ar mai avea nicio raţiune să rămână două partide separate.