Antena 3 CNN Actualitate Scandal pe înmormântarea dentistei ucise în propriul cabinet din Brăila

Scandal pe înmormântarea dentistei ucise în propriul cabinet din Brăila

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Este scandal în familia femeii, medic stomatolog, care a fost ucisă în propriul cabinet. Soțul și părinții se ceartă pe locul înmormântării. Bărbatul nu e de acord ca trupul ei să fie dus în Republica Moldova, unde părinții vor să o înmormânteze și au făcut toate pregătirile în acest sens.

Astfel, soțul se opune ca trupul femeii să fie repatriat în Republica Moldova.

Trupul femeii a fost ridicat ieri de la IML cu o mașină de transport care a venit de la Brăila.

Criminalul nu a fost găsit nici după 4 zile de la crimă și anchetatorii au suspiciuni că el știa că în cabinet și în intersecția din apropierea blocului unde era cabinetul nu aveau camere de supraveghere, așa că s-ar fi folosit de această informație.

Totodată, surse din anchetă au declarat pentru Antena 3 CNN că este exclus ca ea să fi avut relații extraconjugale, iar acesta să fi fost motiv al crimei.

De asemenea, se așteaptă rezultatul probelor biologice ridicate de anchetatori în timpul cercetării la fața locului.

Familia femeii a venit ieri la audieri.

Moartea medicului stomatolog din Brăila a survenit ca urmare a insuficienţei cardio-respiratorii acute prin hemoragie externă masivă, existând mai multe plăgi la nivelul gâtului ce ar fi putut fi provocate prin lovire cu un cuţit, informează, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, în urma necropsiei efectuate asupra cadavrului.

„Moartea numitei G.M. a fost violentă, datează din 16.07.2024 şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute prin hemoragie externă masivă, consecutivă unor plăgi tăiat-înjunghiate de la nivelul gâtului, cu intersectarea pachetului vasculo-nervos al gâtului de partea dreaptă, a căilor aeriene şi digestive, a corpului vertebral cervical 6, precum şi a unei plăgi înjunghiate supraclaviculare stângi, cu intersectarea parţială a venei jugulare externe.

Plăgile de la nivelul gâtului ar fi putut fi produse prin lovire cu corp dur tăietor-înţepător (cuţit sau similar acestuia), având vârf bine ascuţit şi margine tăioasă.

S-au mai constatat şi alte leziuni traumatice, respectiv echimoze şi zone escoriate la nivelul ambelor membre superioare, hemitorace drept, suprascapulară dreaptă şi gambă stângă”, precizează sursa citată.

O echipă formată din lucrători ai poliţiei judiciare şi criminalişti, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, a desfăşurat cercetări la faţa locului în vederea identificării autorului/autorilor crimei.

Subiecte în articol: crima Brăila ancheta crima
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile