Antena 3 CNN Actualitate Scandal la CSM. Validarea Adinei Florea, blocată. Procurorul general, acuzat de Lia Savonea că îi sabotează şedinţa

Scandal la CSM. Validarea Adinei Florea, blocată. Procurorul general, acuzat de Lia Savonea că îi sabotează şedinţa

3 minute de citit Publicat la 14:30 08 Oct 2019 Modificat la 14:30 08 Oct 2019

UPDATE Pentru a șasea oară consecutiv nu a fost întrunit cvorumul necesar pentru validarea Adinei Florea la şefia Secţiei Speciale pentru magistraţi. Câțiva membri absenţi au blocat ședința, susținând că au mers la o şedinţă la Parchetul General cu Bogdan Licu.

Astfel, şefa CSM, Lia Savonea îl acuză pe Licu de sabotaj, iar un judecător a făcut o propunere pentru ca plenul CSM să fie organizat la Parchetul General, unde s-ar aduna astfel suficienţi membri.

-------------------------

UPDATE Preşedintele CSM, Lia Savonea, a declarat marţi că l-a sunat pe procurorul general interimar Bogdan Licu pentru a-i cere explicaţii în legătură cu organizarea unei întâlniri la Parchetul General, la care participă şi trei procurori din Consiliu, însă acesta nu i-a răspuns la telefon.

„L-am sunat pe domnul procuror general, nu mi-a răspuns. Activităţile de la Parchetul General se derulează până la orele 16,00, potrivit comunicării pe care am primit-o astăzi. Vreau să subliniez că şi procurorul general a fost invitat la şedinţa de plen. I s-a comunicat ordinea de zi şi nicio clipă nu a anunţat Consiliul că ar avea această activitate programată. Vă propun să amânăm şedinţa pentru orele 16,30, timp suficient pentru ca procurorii să ajungă de la Parchetul General la sediul CSM”, a anunţat Savonea.
 

----------------------------

UPDATE Preşedintele CSM, Lia Savonea, a propus marţi o modificare legislativă ”rapidă”, care să prevadă ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii care absentează nemotivat la şedinţele de plen să îşi piardă de drept mandatul. Ședința  avea pe ordinea de zi numirea Adinei Florea la şefia Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

La începutul şedinţei s-a constatat că nu este întrunit cvorumul necesar deoarece lipsesc şase membri, printre care procurorul general Bogdan Licu, ministrul Justiţiei, Ana Birchall, şi membri din Secţia pentru procurori.

„Lucrările plenului se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 15 membri. Suntem 13 membri prezenţi. Am citit în presă că mai mulţi procurori au fost convocaţi astăzi la sediul Parchetului General. Mie mi se pare că avem o perpetuare a unui blocaj în funcţionarea activităţii plenului CSM”, a spus Lia Savonea.

Ea s-a arătat deranjată de ”semnalele” date de ministrul Justiţiei privind participarea la şedinţa de plen a CSM şi a spus că este vorba de o ”coordonare” a Anei Birchall cu procurorii din CSM pentru a nu se prezenta la şedinţă.

----------------------------

UPDATE  Potrivit unor surse, în şedinţa de marți se va încerca revocarea din funcţia a şefei CSM, Lia Savonea. Demersul vine în contextul schimburilor dure de replici dintre ministrul Justiţiei şi preşedintele CSM. 

----------------------------

Preşedintele CSM, Lia Savonea, a convocat, marţi, o nouă şedinţă a plenului Consiliului, care are pe ordinea de zi numirea Adinei Florea la şefia Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ).

Adina Florea a promovat concursul pentru funcţia de procuror şef al SIIJ în luna iunie, însă ea nu a fost numită efectiv, deoarece şedinţele convocate de Lia Savonea pe această temă au fost amânate din lipsă de cvorum, după ce majoritatea procurorilor din CSM şi câţiva judecători au refuzat să se prezinte.

La şedinţa de marţi va lipsi ministrul Justiţiei, Ana Birchall, aflată luni şi marţi la Consiliul JAI de la Luxemburg.

Lia Savonea şi Ana Birchall se află în conflict deschis pe mai multe teme, ministrul Justiţiei reproşându-i dese rânduri preşedintelui CSM că nu o consultă atunci când convoacă şedinţele de plen.

Pe de altă parte, Ana Birchall a trimis, luni, o nouă adresă către CSM, primele două fiind din lunile iulie şi august, în care ministrul Justiţiei solicită Consiliului un punct de vedere cu privire la cele două rapoarte GRECO.

O altă temă de dispută este un proiect de modificare a Legii ANI, dezbătut în cadrul unei comisii de la CSM, despre care procurorii din Consiliu susţin că nu au ştiut nimic.

Patru membri ai Secţiei pentru procurori au cerut, luni, preşedintelui CSM, Lia Savonea, întreaga documentaţie care a stat la baza discutării proiectului de modificare a Legii ANI, susţinând că nu au avut acces la şedinţa în care acesta a fost dezbătut.

Săptămâna trecută, două asociaţii ale magistraţilor - Forumul Judecătorilor din România şi Iniţiativa pentru Justiţie - au solicitat demisia Liei Savonea, pe care o acuză că ar fi propus "în secret" modificarea Legii de funcţionare şi organizare a Agenţiei Naţionale de Integritate. Una dintre propunerile dezbătute la CSM prevede ca venitul soţului sau soţiei persoanei care depune declaraţia de avere să fie anonimizat.

Potrivit unor surse judiciare, o parte dintre membrii CSM intenţionează să ceară revocarea Liei Savonea din funcţia de preşedinte al instituţiei, fiind nemulţumiţi de modul în care sunt convocate şedinţele de plen, emiterea unor comunicate de presă în numele membrilor CSM sau numirea Adinei Florea la şefia SIIJ. 

Sursă: Agerpres
Etichete: CSM Adina Florea
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole