Antena 3 CNN Politică Scandal la Comisia „Sufrageria”. Liviu Pleşoianu: Aş vrea să încetaţi cu ţopăiala asta penală

Scandal la Comisia „Sufrageria”. Liviu Pleşoianu: Aş vrea să încetaţi cu ţopăiala asta penală

1 minut de citit Publicat la 14:53 07 Noi 2017 Modificat la 14:53 07 Noi 2017

A fost scandal la Comisia „Sufrageria”. Cezar Preda, cel care susținea că cel mai probabil Laura Codruța Kovesi a fost să mănânce mici în sufrageria lui Oprea, a solicitat, marți, închiderea discuțiilor din această comisie.

„Nu mai avem ce audia şi începem să îi rechemă pe cei pe care i-am audiat acum o lună, două luni. Au venit oameni care nu au nicio legătură cu ancheta şi au început să îşi verse frustrările personale şi spiritul de revansă în organizaţiile din care făceau parte. PNL vă propune să închidem această anchetă cu concluziile pe care le vor trage membrii care facem parte din această comisie şi să nu ţinem agenda publică numai din dorinţa noastră de a fixa şi de face o fixaţie pe anumiţi responsabili din România”, a declarat deputatul PNL Cezar Preda.

La rândul său, Liviu Pleşoianu a susţinut că „există toate raţiunile pentru a o reinvita pe Laura Codruţa Kovesi la comisie”.

„Domnule Preda, dacă se poate aş vrea să încetaţi cu ţopăiala asta penală. Este foarte bine că îşi continuă activitatea această comisie. Există toate raţiunile pentru a continua. Există toate raţiunile pentru a continua, pentru a o reinvita pe doamna Kovesi, care nu este deasupra muritorilor de rând”, declarat Liviu Pleşoianu.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole