Este scandal la CNADNR. Mai mulţi directori ai companiei se plâng de faptul că fostul director general, Narcis Neaga, cercetat de DNA, este încă angajat cu un salariu de 20.000 de lei pe lună.
Alte nemulţumiri sunt legate de faptul că CNADNR are mai mulţi şoferi care se ocupă de treburile personale ale şefilor, însă nu are jurişti care să reprezinte compania în procese de 450 de milioane de euro, iar din cei 6000 de angajaţi, doar 189 sunt ingineri.
Mai mulți directori ai CNADNR i-au trimis o scrisoare premierului Dacian Cioloș prin care sesizează mai multe nereguli din companie.
Printre punctele menționate sunt următoarele:
- Fostul director general Narcis Neaga, cercetat de DNA, este păstrat în companie cu un salariu de 20.000 de lei pe lună. CNADNR nu are juriști să o reprezinte în instanţe în procese de 450 de milioane de euro, dar are peste 300 de șoferi care se ocupă de treburile personale ale șefilor. Compania plătește o chirie enormă pentru sediu, dar acordă sporuri salariale de până la 75% fără să cuantifice performanţa. Toate apar într-o scrisoare semnată de câţiva angajaţi ai Companiei și trimisă presei
- CNADNR are, din 6000 de angajați, doar 189 de ingineri, adică 6% din personal. În schimb, are peste 300 de șoferi. Angajaţii Companiei de Autostrăzi spun că instituţia nu are suficienţi juriști să o reprezinte în instanţe şi nici ingineri suficienţi pentru a construi drumuri. În schimb, are peste 300 de șoferi care se ocupă de treburile personale ale şefilor.
- Pentru actualul sediu se plătește o chirie de 2,7 milioane de euro pe an
- Director regional de la Drumuri și Poduri București este profesor de sport
- O altă nemulţumire a angajaţilor ţine de faptul că instituţia acordă sporuri salariale de până la 75% fără criterii de performanţă