Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea afirmă că Daniel Constantin „visează frumos, cu ochii deschişi” atunci când afirmă că PC a stat la baza formării ALDE, realitatea fiind cu totul alta, motiv pentru care copreşedintele ALDE a acceptat organizarea Delegaţiei Permanente Naţionale în vederea stabilirii Congresului.
„Domnul Daniel Constantin visează frumos, cu ochii deschişi, spunând: PC a stat la baza formării ALDE. Realitatea este alta şi, de aceea, Daniel Constantin a acceptat organizarea Delegaţiei Permanente Naţionale în vederea stabilirii Congresului. Şi-a dat seama că este penibil să te opui organizării Congresului, în condiţiile în care peste 30 de organizaţii judeţene au luat această hotărâre, mai ales când ai şi statutul de copreşedinte. A înghiţit-o pentru că nu mai avea încotro!”, a precizat deputatul ALDE, într-un comunicat.
Andrei Gerea a mai spus că PC nu depăşea 1% în sondaje până la fuziunea cu PLR.
„Dacă ne uităm pe rezultatele de la alegerile parlamentare, vom vedea că sunt două organizaţii de la fostul PC în primele 10. Cum să ne explicăm de ce PC nu depăşea 1% în sondaje până la fuziunea cu PLR?”, a conchis vicepreşedintele ALDE.