Antena 3 CNN Sport Scandal în lumea halterelor: Regulamentul privind cântărirea sportivelor provoacă controverse și confuzie

Scandal în lumea halterelor: Regulamentul privind cântărirea sportivelor provoacă controverse și confuzie

Ştefan Petrică
1 minut de citit Publicat la 23:32 28 Apr 2023 Modificat la 23:32 28 Apr 2023

Nina Sterckx, o sportivă din Belgia, a stârnit o controversă după recentele modificări ale regulamentului, care impun femeilor să poarte sutien, iar acest element vestimentar adaugă la greutatea totală.

Halterofila a reacționat după ce la o competiție de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Paris i s-a permis să se cântărească fără sutien, în timp ce la următoarea competiție a fost obligată să îl poarte.

"La Campionatele Mondiale am putut să mă cântăresc fără sutien, aici, la Campionatul European, mi s-a spus că nu pot.

Ambele sunt competiții de calificare pentru Paris, nu este corect.

Citește și: Thomas Johansson, antrenorul care a schimbat jocul Soranei Cîrstea. Ce spune despre succesul de la Madrid Open

Nu este corect, iar regulile ar trebui să se schimbe. Fie ne cântărim fără sutien, fie, dacă trebuie să purtăm sutien, ar trebui să facă același lucru și bărbații”, a declarat Nina Sterckx, potrivit Inside The Games.

O altă sportivă, Zoe Smith, din Marea Britanie, susține poziția belgiencei.

"Suntem dezavantajate în comparație cu bărbații, deoarece ni se cere să purtăm de două ori mai multă lenjerie intimă la cântărire. Pare a fi un alt exemplu de inegalitate de gen în sport", a spus Zoe Smith.

Regulamentul este neclar, iar Federația Internațională de Haltere a modificat modul în care sportivii trebuie să se cântărească oficial.

Această modificare recentă, înaintea competițiilor de calificare pentru Jocurile Olimpice din 2024, a provocat confuzie, deoarece poate fi interpretată în mai multe feluri.

Până acum, sportivii puteau alege cum să se cântărească, dar acum regulamentul impune purtarea lenjeriei intime.

În timp ce situația este clară pentru bărbați, halterofilele au fost afectate de această decizie a forului internațional.

O posibilă soluție ar fi ca femeile să se cântărească purtând sutienul, iar greutatea acestuia să fie scăzută din totalul înregistrat.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole