Antena 3 CNN Actualitate Scandal fără precedent în criza Energiei. Ministerul anunță stoparea grevei, minerii insistă

Scandal fără precedent în criza Energiei. Ministerul anunță stoparea grevei, minerii insistă

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 16:25 17 Ian 2019 Modificat la 16:25 17 Ian 2019

Scandal fără precedent în criza energiei. Ministerul Energiei susține că negocierile cu sindicatele s-au încheiat cu succes și că angajații vor relua lucrul în curând.

Minerii ar urma să primească în funcție de meserie până la 600 de lei.

Unii dintre angajați nu acceptă însă oferta Guvernului și susțin că sindicaliștii care au încheiat acest acord nu îi reprezintă.

„Administraţia se angajează să nu iniţieze niciun fel de măsuri în vederea aplicării de sancţiuni faţă de salariaţii participanţi la grevă, în condiţiile recuperării timpului de lucru.

Ministerul Energiei garantează cele mai sus stabilite şi va întreprinde demersuri pentru promovarea actelor legislative necesare aducerii la îndeplinirea angajamentelor asumate de administraţie”, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.

Minerii din carierele de la CE Oltenia sunt în grevă de vinerea trecută.

Din lipsa cărbunelui, un grup de la Rovinari a fost oprit în această dimineaţă. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole