O parte dintre membrii PNL îl acuză pe Vlad Voiculescu, spunând că de când a primit portofoliul, nu a făcut demersuri pentru vaccinarea persoanelor din grupele de risc.
Unii liberali spun că Vlad Voiculescu, de la instalarea sa la minister, nu s-a implicat pentru ca dozele de vaccin să fie folosite de persoanele care fac parte din categoriile la risc recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (copii și adulți cu boli cronice - respiratorii, metabolice, renale, cardiovasculare, HIV/SIDA, gravide, persoane cu vârsta de peste 65 ani, copii și bătrâni instituționalizați).
Aşa se pierd 20 de milioane de lei, bani care puteau fi folosiţi pentru alte investiţii, cum am fi majorarea alocaţiilor.
Liberalii: Aşa se pierd 20 de milioane lei
Liderii PNL susţin că ministrul Sănătăţii putea măcar să doneze aceste vaccinuri, dacă tot nu a colaborat cu medicii de familie, pentru a pune la punct o strategie de vaccinare antigripală.
Ministrul Vlad Voiculescu recunoaşte că a rămas cu aproximativ un milion de doze de vaccin în stoc, iar până acum, în anii precedenţi, medicii de familie se plângeau că nu au acest ser imunizator.
Campania de vaccinare antigripală gratuită a început în septembrie, iar aceasta trebuia să se încheie la finele lunii ianuarie. În anumite condiţii, ea poate fi extinsă până la finalul lunii februarie, însă după această dată, specialiştii susţin că nu mai are rost să fie făcută vaccinarea.
Voiculescu, atacat de liberali
"Ştiu că la nivelul lunii septembrie a anului trecut, Ministerul Sănătăţii, în baza estimărilor făcute de DSP-uri prin medicii de familie, au stabilit eligibilii şi au stabilit din timp circa 3 milioane de doze de vaccin antigripal.
Acţiunea de vaccinare antigripală a mers foarte bine în lunile septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie şi nu a mers aproape deloc după 1 ianuarie.
Din acest motiv există suspiciunea că sute de mii de doze vor fi aruncate, întrucât expiră termenul de valabilitate", a spus Florin Roman, deputat PNL.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, este acuzat că nu a făcut niciun demers pentru a impulsiona campania de vaccinare antigripală.
"Nu înţeleg decizia Ministerului Sănătăţii, pentru că dacă facem un calcul la 200.000 de doze înmulţit cu 10, cât înseamnă preţul mediu cu care se vinde o doză de vaccin antigripal în farmacii... Sper să nu ajungem în situaţia ca cei de la Ministerul Sănătăţii să arunce pe apa sâmbetei vaccinuri în valoare de peste 2 milioane de euro", a mai spus liberalul Roman.
Replica ministrului Sănătăţii
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, refuză să spună ce se va întâmpla cu dozele de milioane de lei de vaccin antigripal.
"Au fost la un moment dat peste un milion şi odată ce am făcut anunţul că acestea sunt disponibile pentru oricine vrea să se vaccineze, s-au consumat treptat.
Nu ştiu să vă spun, în acest moment, care este stocul de vaccinuri. Mă bucur că foarte multă lume alege să se vaccineze antigripal", a replicat şeful de la Sănătate.
Întrebat de presă dacă există riscul să se arunce câteva doze, ministrul Sănătăţii a plecat.
Rafila: 4-5 milioane euro, pierderi la vaccinul antigripal
Medicul Alexandru Rafila, deputat PSD şi reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), spune că e vorba de pierderi de până la 5 milioane de euro, în cazul acestui vaccin.
"Anul acesta a fost special din punct de vedere al infecţiilor respiratorii. Dar campania de vaccinare antigripală putea continua în ianuarie și februarie. S-au vaccinat 2,265 milioane persoane împotriva gripei, deci au rămas nefolosite vreo 735.000, prețul mediu al unei doze e în jur de 30 lei.
Cred că decizia a fost corectă să se vaccineze şi alte categorii, dar a fost un anunţ discret, fără o campanie de promovare a vaccinării, lumea nu știa că se poate vaccina, astfel că efectul a fost extrem de limitat.
(...) Pe termen lung, s-a observat că persoanele care se vaccinează cu regularitate au protecția împotriva virusului", a spus dr. Alexandru Rafila, joi, la Antena 3.
Cât priveşte banii, senatorul PSD spune că suma "putea fi folosită pentru altceva decât dacă era gândit de la început.
În momentul în care ai semnat un contract și ai o campanie de vaccinare o duci până la capăt. Problema este că s-a produs o pagubă de 20 milioane lei, deci nu 2 milioane de euro, cum s-a spus, ci de vreo 4-5 milioane euro, o pagubă consistentă", a estimat Alexandru Rafila.