Antena 3 CNN Actualitate Scandal la un centru de vaccinare din Mehedinţi. Persoanele care au venit la rapel susţin că e mai important şi s-au băgat în faţă | VIDEO

Scandal la un centru de vaccinare din Mehedinţi. Persoanele care au venit la rapel susţin că e mai important şi s-au băgat în faţă | VIDEO

Anita Lăsculescu
1 minut de citit Publicat la 11:22 15 Mar 2021 Modificat la 11:22 15 Mar 2021

Un scandal a izbucnit în această dimineaţă la centrul de vaccinare de la Drobeta - Turnu Severin. Platforma de vaccinare s-a blocat, iar persoanele prezente la faţa locului s-au înghesuit la cozi de 20 până la 30 de persoane.

Oamenii sunt foarte revoltaţi şi spun că nu ar vrea să mai stea pentru că au venit la o oră foarte matinală şi trebuie să meargă la serviciu. Problema ar fi blocarea platformei de vaccinare, după cum au precizat asistentele şi oamenii care lucrează la centru.

La centrul de vaccinare din Drobeta - Turnu Severin nu merg calculatoarele şi nici platforma, iar personalul nu poate face nimic în acest sens.

Un alt motiv este faptul că oamenii nu şi-au respectat orele de programare. Au existat mai multe persoane care erau programare la ora 10.00 şi care nu au reuşit să intre în cabinete.

La faţa locului s-au format cozi interminabile, iar încă o problemă foarte importantă este că există persoane ce consideră rapelul mai important ca prima doză, iar aceştia s-au băgat în faţă. În momentul de faţă, cozile sunt de câte 20 sau 30 de persoane. Oamenii au dat buletinele înainte şi au intrat la vaccinare cum au apucat.

Spaţiul de la Stadionul Municipal Drobeta-Turnu Severin, unde este unul dintre centrele de vaccinare din oraş este dezorganizat, având în vedere că este pandemie şi oamenii au nevoie de distanţare. 
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole