Antena 3 CNN Actualitate Scandal în Parlament! Şedinţa Camerei Deputaților s-a încheiat fără constituirea ei legală

Scandal în Parlament! Şedinţa Camerei Deputaților s-a încheiat fără constituirea ei legală

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 00:01 22 Dec 2020 Modificat la 00:01 22 Dec 2020

Lucian Feodorov, în vârstă de 78 de ani, deputat AUR, care a prezidat ședința de constituire a Camerei Deputaților a închis ședința fără să declare constituită Camera Deputaților, transmite Mediafax.

Feodorov a spus că „e cam târziu și încă e la muncă (aproape de ora 23.30 – n.r.)” și că în mod normal toți au „o durată de muncă”, nu „stăm non stop”, apoi a închis ședința fără să declare camera legal constituită.

Au urmat vociferări din partea deputaților PNL și USR PLUS, dar și din partea celor de la PSD, care au cerut constituirea legală a Camerei Deputaților, pe procedură, pentru că altfel jurământul parlamentarilor ar fi trebuit reluat.

Copreședintele AUR, George Simion a amenințat, la un moment dat, că va părăsi sala de plec împreună cu toți deputații AUR, acuzând PSD că și-a dat mâna cu PNL „ca să îl înscăuneze pe Ludovic Orban președinte în noaptea asta”.

Alfred Simonis (PSD) a replicat, spunând că va candida împotriva lui Ludovic Orban (PNL) și ar fi ciudat dacă ar candida ca să nu se voteze, cum a sugerat George Simion.

În cele din urmă, Lucian Feodorov a declarat legal constituită Camera Deputaților, apoi a părăsit sala.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole