Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tânăr din Baia Mare a urlat şi a lovit cu pumnii maşinile aflate în trafic | Oamenii au sunat panicați la 112

Un tânăr din Baia Mare a urlat şi a lovit cu pumnii maşinile aflate în trafic | Oamenii au sunat panicați la 112

Vasile Dale
<1 minut de citit Publicat la 14:38 04 Noi 2023 Modificat la 16:30 04 Noi 2023

Un autoturism a fost avariat în urma loviturilor de pumni și picioare. Oamenii au sunat panicați la 112 și au cerut ajutorul poliției.

Mai multe echipaje au venit imediat la fața locului, iar polițiștii au reușit cu greu să îl imobilizeze pe tânărul de 19 ani. Din cauza violenței acestuia, polițiștii l-au încătușat.

Tânărul a fost dus la sediul poliției pentru audieri, însă era incoerent astfel că s-a cerut sprijinul unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș, arată Vasile Dale.

S-a decis transportul și internarea acestuia la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru o expertiză neuropsihiatrică de specialitate.

Nu este exclus ca acesta să fi consumat substanțe halucinogene înainte de comiterea faptelor.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere și tulburarea liniștii și ordinii publice.

Etichete: Maramureș Baia Mare
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole