Antena 3 CNN Actualitate Locale Scandal la Alexandria, unde prefectul de Teleorman și politicienii liberali i-au ținut afară pe primarii PSD la o dezbatere despre rețelele de gaze

Scandal la Alexandria, unde prefectul de Teleorman și politicienii liberali i-au ținut afară pe primarii PSD la o dezbatere despre rețelele de gaze

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 19:05 11 Mar 2021 Modificat la 19:08 11 Mar 2021

Tema întâlnirii de lucru din Sala mare a Palatului Administrativ din Alexandria a fost "Înființarea și dezvoltarea rețelelor de gaze naturale la nivelul localităților din Teleorman".

La eveniment au luat parte Emilia Paraschivescu, prefectul județului Teleoman, subprefecții Sergiu Iordan și Nicoleta Voicu, senatorul PNL Eugen Pârvulescu, dar și primarii localităților din județ.

De asemenea, au participat la întâlnire Mihai Leahu, director general adjunct al TRANSGAZ, Mircea Man, vicepreședinte al ANRE, și Petrică Bârleanu, șef serviciu Distribuție Oltenia SA.

Potrivit organizatorilor, pentru a fi respectate normele sanitare în vigoare, edilii localităților din județ sau, după caz, reprezentanții acestora, viceprimari sau secretari, au fost împărțiți în trei săli, respectiv sala mare de ședințe din Consiliul Județean și alte două săli, mai exact sălile 74 și 125 din Palatul Administrativ.

Primarii PSD au protestat după ce au fost ținuți la ușă

„Încep prin a vă mulțumi pentru prezența dumneavoastră la această ședință de lucru”, a spus Emilia Paraschivescu, prefectul județului, în deschiderea evenimentului.

După mai puțin de zece minute, la ușa sălii de ședințe a Consiliului Județean și-au făcut apariția mai mulți primari PSD, între care Florica Bărbulescu, primarul de la Uda Clocociov, Gheorghe Budică, primarul de la Obeasca, dar și Narcis Pietreanu, primarul de la Blejești.

Aceștia au reclamat faptul că au fost trimiși într-o sală în care nu erau respectate normele sanitare în vigoare. Asta, în pofida faptului că invitațiile primite erau pentru sala mare de ședințe a Palatului Adminstrativ, acolo unde, conform edililor PSD, au avut acces numai primarii PNL.

Astfel, în timp ce prefectul județului, cei doi subprefecți, senatorul PNL Eugen Pârvulescu și invitații la ședința de lucru discutau în sala de ședințe, primarii PSD purtau, la rândul lor, discuții între ei, iritați de faptul că nu au acces în sala în care erau invitați.

Primarul de la Blejești, Narcis Pietreanu, s-a întrebat, retoric, de ce în urmă cu trei săptămâni, la un alt eveniment, au fost în sală toți primarii, iar la evenimentul de joi edilii au fost împărțiți pe criterii politice.

Poliția, trimisă să aplaneze scandalul

În cele din urmă la fața locului și-a făcut apariția și un echipaj de poliție, oamenii legii fiind sesizați de faptul că în clădire ar fi perturbată liniștea publică.

„Spuneți-ne pentru ce trebuie să mă legitimez. Se legitimează un primar chemat la o ședință în Palatul Administrativ, probabil urmează să fiu pedepsit pentru ca altă dată să nu-mi mai permit să fac vreo aluzie… De asta ne-ați chemat aici? Să ne legitimeze poliția în Palatul Administrativ? Nu știți cine suntem? Primarii sunt legitimați în Palatul Administrativ?”, a replicat, vizibil enervat, Gheorghe Budică, primarul de la Orbeasca.

Ulterior, primarii PSD au părăsit clădirea Consiliului Județean, iar la întâlnirea de lucru au rămas primarii din sala mare de ședințe a instituției, care au putut să adreseze întrebări invitaților prezenți la dezbatere.

Sursa: Ziarul Teleormanul

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole