Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Scafandrul militar Marian Cernica, rănit în incendiul de la Constanţa, a fost detubat şi poate respira singur

Scafandrul militar Marian Cernica, rănit în incendiul de la Constanţa, a fost detubat şi poate respira singur

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:57 20 Dec 2021 Modificat la 20:00 20 Dec 2021

Căsătorit şi având o fetiţă de 11 ani, scafandrul militar Marian Cernica a fost singurul pacient care a fost preluat pe cod roşu în urma incendiului produs joi, la parcarea subterană din Constanţa. 

Acesta a fost preluat de urgenţă cu arsuri de căi aeriene superioare şi arsuri de gr.II şi III pe 7% din suprafață corporală şi internat pe secția de chirurgie plastică la terapie intensivă. Astăzi, scafandrul militar Marian Cernica a fost detubat şi poate respira singur.

Anunțul a fost făcut de Radu Tudor, analist militar şi realizator Antena 3,  pe pagina sa de socializare

„Oh, ce veste minunată! Dragi prieteni, scafandrul militar Marian Cernica a fost detubat astăzi şi poate respira singur! Medicii de la Constanța sunt încrezători că recuperarea lui va fi una foarte bună. Soția şi copilul îl așteaptă acasă de #Craciun, dacă totul va merge bine în continuare. Acasă însemnând la Căminul Militar, pentru că apartamentul lor a fost afectat de incendiu. Speram, cu ajutorul nostru, să revină totul la viaţă normală, după acest coșmar", scrie Radu Tudor. 

Comandantul său, locotenentul Silviu Talpan, a deschis la Raiffeisen Bank un cont pentru a putea ajuta familia subofițerului: RO38RZBR0000060023185231.

„Haideți să ajutăm familia subofițerului Cernica, să dovedim solidaritate! Suntem alături de familia plutonierului Cernica și lui îi dorim însănătoșire grabnică, știind că va fi puternic în drama prin care trece", spun colegii militarului. 

Citește mai multe din În fața națiunii
» Citește mai multe din În fața națiunii
TOP articole