Jurnalistul Răzvan Savaliuc, senior editor luju.ro, a afirmat, la emisiunea Punctul de întâlnire, de la Antena 3, că deține informația potrivit căreia familia Iohannis ar fi șantajată cu un dosar penal la DNA, în contextul în care președintele României și-a reiterat încrederea în instituția condusă de Laura Codruța Kovesi.
”Cred că e șantajat cu un dosar penal, sau are temerea că oricând i se poate deschide lui, ori soției, un dosar penal. Eu am informația că e un dosar în lucru la DNA, și nu de ieri de azi, pe povestea cu casele. Să ne amintim că președintele a recunoscut că a trebuit să dea niște bani înapoi, după ce s-a dat acea decizie civilă irevocabilă în care s-a spus că au fost cumpărători de rea-credință. Plecând de la premisele că au primit bani rezultați dintr-o faptă ilicită, procurorii DNA pot spune că am putea avea aici o spălare de bani”, a spus Răzvan Savaliuc, la Antena 3.
Klaus Iohannis este foarte mulțumit de activitatea DNA
Preşedintele Klaus Iohannis este "foarte mulţumit" de activitatea conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a reiterat, marţi, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, într-o conferință de presă.
"Preşedintele României (...) este foarte mulţumit de activitatea conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Mai mult de atât nu există comentarii suplimentare. Vorbiţi desigur despre acţiunile altor instituţii care au dreptul să acţioneze constituţional, dar din acest punct de vedere Administraţia Prezidenţială nu are alte lucruri de adăugat", a afirmat Mădălina Dobrovolschi, întrebată despre părerea preşedintelui Iohannis referitor la sesizarea Comisiei parlamentare de anchetă referitoare la alegerile prezidenţiale din 2009 către ministrul Justiţiei privind refuzul şefei DNA de a se prezenta la audieri.