Într-un sat din județul Neamț, toți locuitorii poarta numele Țepeș. Oamenii au ajuns să își pună porecle pentru a putea fi deosebiți unii de alții.
Comuna Bicazu Ardelean din județul Neamț, cu circa 3.600 de locuitori, are în administrație un mic sat Țepeșeni, cu puțin peste 300 de locuitori, iar 290 dintre aceștia poarta numele de Țepeș.
În GALERIA FOTO de mai jos puteţi vedea imagini cu comuna Bicazu Ardelean.
[GAL layout="4"]Poștașul locului spune că, la început, i-a fost greu sa-i găsească pe toți, sa-i distingă, dar s-a învățat cu ei după ce aceștia și-au pus unii altora porecle, sa fie mai ușor de recunoscut.
„Ne cam încurcă. Numai după porecle ne mai desparte cumva. Majoritatea e Țepeș aici. Care au venit căsătoriți nu sunt, doar câteva familii.”, i-a povestit „nenea” Țepeș Toader, reporterului Antena 3 CNN.
Legenda locului spune ca domnitorul Vlad Țepeș s-ar fi refugiat în zona lor muntoasă. Alții spun că mama acestuia era retrasă la o mănăstire din zonă. Numele de Țepeș dat satului și preluat de sateni a venit în urma vizitei domnitorului și a obiceiului său de a trage în țeapă dușmanii.
Un tânăr din sat, pe care îl cheamă Vlad Țepeș, a povestit o întâmplare hazlie, pentru Antena 3 CNN. Acesta și-a amintit reacția unui angajator din Germania, la care el și verișorul său, Țepeș și el, au mers să lucreze. După ce le-a cerut actele de identitate, bărbatul l-a întrebat, în glumă: „Tu ești Dracula?”, cunoscând deja, ca mulți alți străini, celebra legendă a domnitorului român despre care se spune că ar fi fost vampir.
„La ora actuală s-au mai împuținat, fiindcă-s plecați mulți în afară, în Italia, Spania, Germania, tineret, cam mai bine de jumătate, cam trei sferturi totuși. Restul, tot satul sunt Țepeș. Se mai fac deosebire datorită faptului că mai au poreclă din inițiale la nume, deci Țepeș Bobescu, Țepeș Greuruși, Țepeș Nica. Avem doar din alte sate (n.r. rude fără numele Țepeș). Sunt care au venit din Primul Război Mondial cu nume de italieni”, a explicat un alt localnic.