De-a lungul timpului, despre diavol au apărut tot felul de poveşti provenite din imaginaţia bogată a oamenilor şi de aici totodată o multitudine de mituri despre cum ar fi acesta, cum ar acţiona şi chiar cum ar arăta diavolul, iar noi vom prezenta unele dintre aceste mituri despre "necuratul".
Mitul 1: Diavolul este pretutindeni. Dumnezeu este omniprezent, însă diavolul nu are această putere. Iisus a spus că a văzut diavolul căzând din cer ca fulgerul, reverindu-se la momentul în care vrăjmaşul a fost aruncat din cer. Satana şi-a împărţit demonii în diferite regiuni, însă diavolul nu este cu ochii pe oameni 24 de ore pe zi.
Mitul 2: Diavolul are coarne. Filmele de la Hollywood au indus o imagine generală cum că Satana are coarne, pelerină roşie şi o furcă, dar această descriere este bazată pe folclorul medieval şi nu pe Biblie. De fapt, Biblia arată că diavolul este un maestru al deghizării şi că preferă să apară ca un "înger de lumină". Cei mai mulţi oameni nici nu recunosc că diavolul există, deoarece acesta este foarte viclean.
Mitul 3: Diavolul se teme de cruci, apa sfinţită şi icoane. În filme, Contele Dracula este respins de un crucifix, iar demonii ţipă în chinuri când preoţii rostesc fraze în latină. Totuşi, Satana nu se teme de oamenii religioşi. Diavolul chiar îşi duce veacul în zona clădirilor religioase, atâta timp cât oamenii din interiorul lor nu cred cu adevărat în Dumnezeu.
Mitul 4: Diavolul este de vină pentru tot răul din lume. Aproape toţi creştinii trăiesc cu ideea că diavolul i-a făcut să păcătuiască, lucru ce este total fals. După cum spunea şi Iacov "fiecare este ispitit, când este dus şi momit de pofta sa", el arătând că fiecare trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru păcatele sale.
Mitul 5: Diavolul este atotputernic. Creştinii îi atribuie diavolului mai multă putere decât are în realitate. Biblia arată că atunci când Iisus a murit pe cruce, a dezarmat puterile satanice. Autoritatea Satanei a fost luată de Iisus Hristos, iar acum tot ce poate face acum vrăjmaşul este să mintă, să fure şi să ucidă.
Mitul 6: Diavolul trăieşte în iad. Poveştile populare arată că diavolul îşi conduce activitatea diabolică de undeva din mijlocul flăcărilor iadului, însă acesta nu este un concept biblic. Satana este descris ca "domnul puterii văzduhului", deoarece el îşi desfăşoară activitatea de la o locaţie aflată la o distanţă cerească. Iisus a spus că iadul a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui, iar după judecata finală.
Sursa: Adevarul