Antena 3 CNN Externe Şase corpuri decapitate, găsite într-un automobil din Mexic

Şase corpuri decapitate, găsite într-un automobil din Mexic

<1 minut de citit Publicat la 08:09 17 Ian 2017 Modificat la 08:09 17 Ian 2017

Şase corpuri decapitate au fost găsite luni într-un automobil abandonat la Chilpancingo, în statul Guerrero din sudul Mexicului, informează AFP din surse oficiale. Capetele victimelor se aflau într-un sac de plastic aşezat pe vehicul, a adăugat un purtător de cuvânt al securităţii statului.

Automobilul a fost găsit de poliţie pe stradă. Alte patru cadavre au fost găsite luni în două locuri din Chilapa, o localitate mai mică la circa 60 de km de oraşul Chilpancingo, cu 187.000 de locuitori.

Victimele aveau mâinile legate şi prezentau urme de tortură, a precizat o sursă a AFP din cadrul autorităţilor locale.

Crimele au avut loc în cadrul luptei dintre cartelurile Los Ardillos şi Los Jefes, care anterior formau cartelul Los Rojos, a explicat aceeaşi sursă. În prezent, cele două grupări criminale luptă pentru controlul traficului de droguri din regiune.

Tot în statul mexican Guerrero - unde în zonele montane se cultivă mac pentru opiu - au dispărut în urmă cu doi ani 43 de studenţi, probabil asasinaţi de Los Guerreros Unidos, rivalul Los Rojos.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole