Cazuri de ciupercă neagră (mucormicoză) la pacienți post COVID-19 în România!
„În spital, am avut, în 15 ani, doar patru cazuri de mucormicoză și suntem un centru cu adresabilitate mare. Acum, am avut șase cazuri într-o singură lună. Deci, clar, numărul acestora a crescut simțitor și ne așteptăm în continuare să mai identificăm astfel de cazuri de mucormicoză. Mare parte dintre aceștia erau pacienți diabetici, dar am avut și pacienți non-diabetici, care avuseseră tratamente cu doze mari de glucocorticoizi.” conf. univ dr. Răzvan Hainăroșie, director medical al Institutului de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din București, interviu acordat pentru Ro Health Review.
6 cazuri diagnosticate
Șase cazuri de mucormicoză (ciupercă neagră) au fost diagnosticate, în doar o lună, la Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din București. Cazurile au fost identificate la pacienți care au trecut prin boala COVID-19. Medicii atrag atenția că, în timpul pandemiei de COVID-19, numărul pacienților diagnosticați cu mucormicoză a crescut simțitor.
Dintre cei șase pacienți diagnosticați cu mucormicoză, patru au avut o evoluție favorabilă, unul a decedat, iar un altul se află la Terapie Intensivă, după ce a fost operat. De regulă, infecția cu mucormicoză a fost identificată la o lună, o lună și jumătate după ce pacienții s-au vindecat de COVID-19. Medicii spun că vârsta pacienților diagnosticați este în scădere.
Afectează sinusurile, creierul și plămânii
Ciuperca neagră afectează sinusurile, creierul și plămânii și poate fi fatală pentru pacienții diabetici sau cu imunitatea scăzută.
Potrivit statisticlilor, mucormicoza rinosinuzală are un indice de mortaliate cuprins între 36 și 40 la sută, în timp ce, în cazul mucormicozei pulmonare, indicele de mortalitate variază între 75 și 100%. De aceea, spun medicii, identificarea precoce a mucormicozei este extrem de importantă, iar inițierea tratamentului este esențială.
Boala nu este contagioasă
Cele mai frecvente simptome observate la pacienții cu mucormicoză asociată cu COVID-19 au fost durerea facială, ptoza palpebrală, scăderea acuității vizuale și chiar pierderea vederii, afectare sinusală cu risc de extindere cerebrală și pulmonară. Evoluția poate fi fatală în cazul pacientului cu diabet și imunitate scăzută.
Boala nu este contagioasă, ceea ce înseamnă că nu poate fi răspândită în urma contactului cu oameni sau cu animale infectate”, se arată pe pagina RoVaccinare.
Mucormicoza ”este o patologie gravă pentru că are o mortalitate ridicată"
Dr. Răzvan Hainăroşie, director Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcțională O.R.L. „Prof. Dr.D.Hociotã" din Bucureşti, a explicat care este cauza pentru care pacienţii post COVID-19 sunt diagnosticați cu mucormicoză numită şi "ciuperca-neagră".
„Nu doar pacienţii care trec prin boala COVID sunt vulnerabili la această boală, ci orice pacient cu un sistem imun care nu este competent. Această ciupercă poate fi luată de oriunde din mediu. Poarta de intrare este cea aeriană. Un om sănătos va gestiona fără probleme contactul cu această ciupercă. În schimb, un pacient imunosupresat nu va face același lucru.
Pacienţii s-au prezentat în camera de gardă cu simptomatologie rino sinuzală, iar la examinări, practic, culoarea neagră a mucoasei ne-a sugerat infecția cu mucormicoză, confirmată ulterior de laborator.
Mucormicoza, patologie gravă pentru că are o mortalitate ridicată
Este o patologie gravă pentru că are o mortalitate ridicată. Pacienţii se abordează într-o echipă multidisciplinară. Noi ca şi chirurgi nu facem decât să afectăm țesutul afectat de infecția fungică.Medicul infecționist prescrie tratamentul antifungic iar medicul ATI susţine funcțiile pacientului.
Cum se tratează mucormicoza (ciuperca-neagră)
Succesul tratamentului este dat de cât de rapid identificăm pacientul cu mirocmicoză, cât de rapid reușim să intrăm cu el la sală şi cât de repede inițiem tratamentul cu antifungic la sală.
Cum se manifestă mucormicoza (ciuperca-neagră)
Ea practic trombozează vasele, iar țesutul respectiv devine fără hrană un țesut mort, şi infectează tot țesut, os nu ţine cont de nimic. Dacă te ști un pacient cu diabet zaharat trebuie să ți în echilibru boala cu medicul diabetolog. Iar după infecția post COVID dacă avem ceva simptome rino sinuzale nu ar fi rău să ne vadă un medic OLR", spune dr. Răzvan Hainăroşie, director Institutul de Fonoaudiologie si Chirurgie Funcțională O.R.L. „Prof. Dr.D.Hociotã" din Bucureşti.