Antena 3 CNN Sport JO 2024 Săritorul cu prăjina care a dat jos bara cu părțile intime la JO 2024 a primit o ofertă de la un site pentru adulți

Săritorul cu prăjina care a dat jos bara cu părțile intime la JO 2024 a primit o ofertă de la un site pentru adulți

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Atletul francez Anthony Ammirati, care a devenit viral după ce a ratat săritura cu prăjina dând jos bara cu părțile intime, a primit o ofertă de la un site pentru adulți, potrivit TMZ

Anthony Ammirati, de 21 de ani, a ratat calificarea în etapele superioare ale concursului de sărituri cu prăjina după ce a dat jos bara ridicată la 5,70 metri cu organul sexual. Imaginile cu momentul s-au viralizat, iar atletul a câștigat o notorietate poate mai mare decât în cazul în care ar fi reușit calificarea.

Momentul a provocat nenumărate reacții pe rețelele sociale și chiar Ammirati și-a ironizat situația întrebându-se dacă ar trebui „să o ia de bine sau nu”, pentru că a atras atenția mai mult pentru dotările sale decât pentru performanță, după ce în primă fază se declarase extrem de dezamăgit că a ratat șansa de a obține o medalie.

Însă povestea a mers mai departe, TMZ anunțând că săritorul cu prăjina a primit o ofertă de la un site pentru adulţi. Atletul ar putea să primescă 250.000 de dolari dacă va participa la „un spectacol de 60 de minute pe webcam” în care să-și expună organele genitale.

Oferta ar fi fost făcută de un manager al companiei care gestionează site-ul, însă TMZ nu menționează dacă Ammirati a primit-o în mod oficial și dacă ar fi oferit un răspuns.

Subiecte în articol: Jocurile Olimpice atletism atleti
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile