La nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au fost stabilite responsabilitățile efectivelor mobilizate în zilele următoare, iar principalele priorități ale Poliţiei Capitalei rămân: protejarea comunității, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, prevenirea accidentelor rutiere și menținerea fluenței circulației.
Echipajele de ordine şi siguranţă publică vor acţiona astfel încât să asigure protecția cetățenilor, precum și prevenirea și combaterea infracțiunilor, inclusiv a faptelor antisociale specifice aglomerărilor de persoane.
De asemenea, echipe specializate de polițiști vor asigura intervenția operativă în cazul sesizărilor primite de la populație și în situația producerii unor incidente.
Sute de poliţişti ai Capitalei vor acționa, împreună cu Jandarmeria, în toate zonele publice aglomerate
Poliţiştii vă recomandă să parcaţi autoturismele personale astfel încât să nu blocaţi căile de acces atât pentru cetăţeni, cât şi pentru autospecialele de intervenţie ale poliţiştilor ori aparţinând altor instituţii, în caz de nevoie!
"Dacă părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru scurt timp, nu lăsaţi cheile în contact, în încuietoarea portierei sau a portbagajului!
Aveţi grijă de bunurile pe care le aveţi asupra dumneavoastră!
Nu păstraţi banii în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei! Furturile din genţi se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins, verificaţi-vă imediat geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unui furt!
Atunci când vă însoţesc copiii, nu îi lăsaţi nesupravegheaţi!
Respectaţi întotdeauna indicaţiile poliţiştilor! Dacă sunteţi martorii săvârşirii unor fapte antisociale, nu ezitaţi să solicitaţi sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliţie ori să apelaţi numărul unic de urgenţă 112", transmit poliţiştii.