Antena 3 CNN Actualitate Religie Sărbătoare pentru creștini. Astăzi prăznuim un mare sfânt

Sărbătoare pentru creștini. Astăzi prăznuim un mare sfânt

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 08:37 22 Mar 2016 Modificat la 08:37 22 Mar 2016

Sărbători religioase - 22 martie

Ortodoxe
Sf. Sfințit Mc. Vasile, preotul din Ancira; Sf. Mc. Drosida, fiica împăratului Traian

Greco-catolice
Sf. pr. m. Vasile

Romano-catolice
Sf. Lia, văduvă

Sfântul Sfințit Mucenic Vasile, preotul bisericii din Ancira (Ankara), este pomenit în calendarul creștin ortodox la 22 martie.
Sfântul Vasile a trăit în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363). Nepot al împăratului Constantin cel Mare (337-377), Iulian Apostatul a restaurat păgânismul ca religie favorizată a Imperiului Roman, poruncind să se redeschidă templele păgâne și să se aducă sacrificii zeilor.

Pentru a lovi în Biserică, a dat libertate tuturor ereziilor și a început demiterea funcționarilor creștini, a soldaților și a profesorilor botezați în Hristos, scrie Agerpres.

În acest timp, Sfântul Vasile slujea ca preot în Ancira. Pentru faptul că era un apărător al dreptei credințe a fost închis și torturat. Aflat în vizită în această cetate, împăratul Iulian a încercat să-l convingă pe preot să renunțe la Hristos, dar nu a reușit. Au urmat astfel alte chinuri îngrozitoare, în timpul cărora Sfântul Vasile a murit.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole