Antena 3 CNN Actualitate Religie Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ce este interzis să faci azi

Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ce este interzis să faci azi

1 minut de citit Publicat la 09:22 21 Noi 2017 Modificat la 09:22 21 Noi 2017

Sărbătorită cu mare bucurie de toată creștinătatea pe data de 21 noiembrie, Intrarea Maicii Domnului în Biserică este un moment plin de tradiții și obiceiuri, păstrate din vechime.

În această zi, considerată magică, se spune că pentru a avea spor, candela trebuie să fie stea aprinsă iar focul să ardă în sobe toată noaptea.

Potrivit tradiției, în ziua de 21 noiembrie, cunoscută ca și Ovidenie, se deschid cerurile iar oamenii pot să înțeleagă graiul animalelor. Sărbătoarea este și un prilej pentru a se face previziuni asupra vremii. Astfel, se crede că dacă ziua de 21 noiembrie va fi înnorată, peste an vor fi epidemii, iar dacă va ninge, atunci va fi o iarbă lungă și foarte grea.

Credincioșii trebuie în această minunată zi să meargă la biserică și să aducă spre a da de pomană pește, preparat de post și lumânări care vor fi sfințite de preoți. Cine respectă aceste lucruri va ave parte de sănătate, bucurii și reușite.

În unele sate din România se păstrează obiceiul ca în ajunul acestei mari sărbători, copiii să pună într-un vas cu apă, în care se adaugă și agheasmă, crenguțe de măr. Acestea trebuie să înflorească până la Anul Nou când vor fi folosite drept sorcovă.

De Intrarea Maicii Domnului în Biserică toți cei care sunt certați trebuie să se împace, cerându-și iertare unii de la alții, pentru ca Postul Crăciunului să le fie de folos. S-a păstrat și acum obiceiul ca în această zi să se fac apă de leac punând vase pline în dreptul sfintelor icoane, împreună cu o lumânare aprinsă.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole