Antena 3 CNN Meteo Viscol și ninsori abundente de Florii. Cum va fi vremea de Paște

Viscol și ninsori abundente de Florii. Cum va fi vremea de Paște

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 10:58 15 Apr 2022 Modificat la 11:54 15 Apr 2022

Este vorba despre un val de aer polar care va pătrunde în zona țării noastre începând de mâine seară prin Nord-Vestul și centrul țării.  Acolo temperaturile încep să scadă, vor fi și precipitații, predominant ploi, însă în zonele înalte putem vorbi de lapoviță și ninsoare. Cu alte cuvinte, weekendul acesta ar putea fi asemănat ușor cu un episod de iarnă. 

Este posibil ca prin dealurile din Muntenia și Transilvania să se depună și un strat de zăpadă. 

Deocamdată însă, în zona țării noastre acționează o masă de aer cald.  Astfel, în zona de est a țării noastre, temperatura va ajunge până la 27 de grade Celsius. În restul zonelor țării temperaturile vor depăși 20 de grade Celsius.  

Sâmbătă, maximele se vor opri la 25 de grade Celsius însă scăderea temperaturilor va fi bruscă pe parcursul zilelor de duminică și luni când maximele vor porni de la 2 grade Celsius și vor ajunge până la cel mult 12 grade. 

Meteorologii caracterizează finalul acesta de săptămână, cu temperaturi extrem de scăzute, ca fiind unul deosebit de rece pentru această perioadă. 

Pe parcursul nopților, temperaturile vor fi preponderent negative. 

Acest episod de ploi și ninsori va fi însoțit de intensificări de vânt care vor spori senzația de frig.

Săptămâna viitoare începe tot cu vreme rece pentru că valul de aer polar va mai rămâne în zona țării noastre cel puțin până miercuri.  Începând de joi însă potrivit meteorologilor, va începe să se încălzească. 

Directorul ANM, Elena Mateescu, despre vremea de Florii și Paște

Directorul ANM Elena Mateescu a anunțat în exclusivitate la Antena 3 cum va fi vremea de Paște.

 

 

 

 

Etichete: vremea Paste Florii
Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole