Momente de panică la Timișoara. Un militar de 37 de ani amenință că se aruncă în gol de la etajul 7 al blocului în care locuiește. De mai bine de 7 ore negociatorii încearcă să îl determine pe aceasta sa renunțe la gest.
Totul a început în această dimineață la ora 10:37 când un apel la 112 anunța că un bărbat refuză să deschidă ușa apartamentului. Apelanta era chiar partenera de viață al militarului, alături de care acesta are o fetiță.
La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de pompieri, polițiști, medici și negociatori din cadrul Inspectoratului de Poliție Timiș
Autoritățile au spus ca după 4 ore de negocieri bărbatul a cerut țigări și apă. O alta revendicare a fost prezența la fața locului a șefului brigăzii militare unde acesta lucra pentru a discuta cu el direct în apartament.
Citește și: Un bărbat amenință că se aruncă de pe podul Basarab din București. Circulația este blocată
Zona a fost încercuită și izolată, iar forțele de intervenție au umflat două saltele pe care le-au plasat în vecinătatea blocului. Pe strada, oamenii s-au oprit pentru a asista la scenele dramatice care se derulau fix sub ochii lor și strigă cu disperare: "Intră în casă".
Subofițerul este angajat al MApN din 2007, fiind încadrat în prezent ca subofițer de stat major. Militarul nu a participat la misiuni în teatrele de operații, iar la ultima evaluare psihologică a fost declarat apt limitat.
La nivelul unității militare se va constitui o comisie, condusă de șeful de stat major, care va cerceta cauzele producerii acestui incident.