Antena 3 CNN Externe Şapte oameni au murit după ce medicii le-au recomandat să bea acid de baterie înainte de radiografii, la o clinică din Rusia

Şapte oameni au murit după ce medicii le-au recomandat să bea acid de baterie înainte de radiografii, la o clinică din Rusia

Cerasela Stafie
3 minute de citit Publicat la 12:54 05 Feb 2022 Modificat la 12:54 05 Feb 2022

Victimele s-au stins în chinuri groaznice, după gafa mortală de la clinica Centrul Municipal de Diagnostic nr. 1 din Sankt Petersburg din Rusia. Un medic rus a fost reținut în cadrul unei anchete penale privind încurcătura, acuzat că a folosit fluide industriale care nu sunt destinate consumului uman.

Dr. Yevgeny Popov este reținut sub suspiciunea că a provocat moartea din neglijență și că a furnizat servicii care nu au îndeplinit standardele cerute. Pacienții au băut lichid de baterie, la cererea doctorului, înainte de a fi supuși radiografiilor esofagului, stomacului și intestinului la clinică.

Oamenii au avut reacții adverse severe la scurt timp după, dar și acestea ar fi fost ignorate de medici. Cel puțin patru dintre pacienți au murit la mai puțin de 12 ore după ce au consumat cocktailul mortal, scrie The Sun.

”În această clinică, pur și simplu au luat o pulbere necertificată și au dizolvat-o în apă. Ceea ce au primit a fost de fapt lichid de baterie. Aceasta nu este o metaforă - așa a fost. Bateriile auto conțin și săruri de bariu”, a explicat expertul patolog Zhanna Shmidt pentru ziarul local Moskovsky Komsomolets

”Din ce am înțeles, această pulbere tehnică a fost vândută pentru un fel de cercetare de laborator și nu pentru uz oral. În realitate, se dovedește că oamenii au băut lichid de baterie, provocând leziuni ale intestinului, arsuri grave, otrăvire”, a adăugat.

Înghițirea de substanțe toxice, cum ar fi lichidul bateriei, poate face ravagii esofagului și stomacului și poate provoca infecții grave, iar organeze pot ceda.

O femeie în vârstă de 60 de ani a fost prima victimă transportată de urgență la spital. Ea a murit 12 ore mai târziu.

 Alexey Tsaryov, tatăl a ptru copii, în vârstă de 42 de ani, a fost internat pentru că ce starea sa s-a deteriorat dramatic după ce s-a întors acasă de la radiografiile de rutină. Soția sa, Alexandra, în vârstă de 38 de ani, a povestit că bărbatul s-a plâns medicilor că nu ”se simte amețit și i s-au întunecat ochii”.

”Le-a spus medicilor despre acest lucru, dar ei au răspuns că este normal, că se poate întâmpla. A terminat totul, a făcut procedura. Le-a zis că tot nu se simte bine și l-au trimis acasă. A venit într-o stare groaznică, nu putea să stea normal. Apoi starea lui s-a înrăutățit, au început vărsăturile. A spus că nu-și simte mâinile, că fața îi era amorțită. A simțit că în interiorul lui se afla o soluție chimică otrăvitoare”, a relatat femeia.

O altă femeie a suferit și ea aceeași soartă și a murit la scurt timp după ce a vizitat clinica. O serie de alți oameni au fost, de asemenea, internați la spital. Trei dintre ei au murit la 1 februarie.  Un alt deces în legătură cu incidentul a fost anunțat vineri.

Viktoria Andreeva a povestit că mama ei Tatyana, în vârstă de 66 de ani, a suferit o moarte chinuitoare în aceeași zi în care a băut substanța înainte de radiografie: ”nu înțeleg cum un spital poate da o substanță chimică care afectează atât de mult corpul uman încât oamenii mor în câteva ore. Este foarte ciudat”.

O altă victimă, Lyudmila Rechinskaya, în vârstă de 75 de ani, s-a simțit imediat rău după examinare, înainte de a observa sânge în vărsăturile ei, a spus fiica ei Anna. Aceasta, îndoliată, a acuzat  medicii că încearcă să acopere scandalul care a zguduit țara.

Un alt bărbat care își plângea mama, Dmitri Eryomin, a susținut că s-a întors acasă pentru a o găsi pe femeie într-o stare extrem de gravă. A murit mai târziu în acea noapte.

A ieșit rapid la iveală că toți pacienții afectați au vizitat  aceeași clinică din Sankt Petersburg și au băut lichidul. Cel puțin alte două duzini de oameni ar fi suferit intoxicații grave, după ce au băut substanță după ce au înghițit-o înainte de radiografii.

Comisia de Investigații a Rusiei a lansat o anchetă penală asupra incidentelor.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole