România ocupă locul 1 în clasamentul pe națiuni după numărul de medalii câștigate la Campionatele Europene de Canotaj Under19, competiție desfășurată în Polonia, a anunțat, duminică, Agenția Națională petru Sport.
România a obținut nouă medalii, șapte de aur și două de argint, în 11 probe și a terminat competiția continentală pe prima poziție a clasamentului, fiind urmată de Italia (4-5-1) şi de Grecia (3-1-0).
ÎN GALERIA FOTO puteți vedea mai multe imagini cu sportivii români.
[GAL layout="2"]Au cucerit aurul european:
-echipajul de patru plus unu rame masculin, format din Alexandru-Mihai Ilie, Daniel Vasile Chitic, David Costel Chitic, Aurelian Marian Vărgău şi Ştefania-Jakril Băicuşi
-echipajul de dublu rame masculin, format din Mateus Simion Cozminciuc şi Fabrizio Alexandru Scripcariu
-echipajul de dublu rame feminin, format din Iulica Maria Ursu şi Gabriela Tivodariu
-echipajul de patru rame feminin format din Stejara Marinica Petruţa Ionela Olariu, Adina Alexandra Florea, Ionela Elena Scutaru şi Bianca Elena Drăghici
-Bianca Camelia Iften în proba de schif simplu feminin
-echipajul de 8+1 masculin format din Gavril Dumbravă, Andrei Perdei, Robert Ioan Murariu, Florinel Gabriel Ureche, Ivan Petcovici, Ştefănuţ Airinei, Samuel Moldovan, Sebastian Claudiu Văcaru şi Ştefania-Jakril Băicuşi
-echipajul de 8+1 feminin format din Ionela Elena Scutaru, Adina Alexandra Florea, Iuliana Irina Cantoriu, Denisa Ancuţa Nicolaie, Stejara Marinica Petruţa Ionela Olariu, Gabriela Tivodariu, Iulica Maria Ursu, Bianca Elena Drăghici şi Irina Lucia Andreea Despa.
Au obținut medalii de argint:
-echipajul de patru rame masculin format din Sebastian Vasile Osoianu, Daniel Roman, Darius Florin Simion şi Răzvan Marian Simerea
-echipajul de dublu vâsle feminin format din Sonia Teodora Biţă şi Denisa Mihaela Vasilică.
Pe locul 6 s-a clasat echipajul compus din Marina Ariana Balint, Ioana Gabriela Cristescu, Francesca Iulia Stejar şi Angela Gabriela Cazacu, în proba de patru vâsle feminin.
"Cele 9 medalii demonstrează un progres evident față de ediția de anul trecut a Europenelor, la care România a fost tot pe podium, cu două medalii de aur şi trei medalii de argint. Felicitări tuturor pentru performanțe”, au scris reprezentanții Agenției Naționale pentru Sport pe Facebook.