Meşteşugul săsesc rămâne în viaţă datorită oamenilor care iubesc tradiţiile. Săptămâna Haferland, cel mai mare eveniment dedicat promovării zonei săseşti din Transilvania, va avea loc în perioada 2-6 august. La acest festival sunt aşteptaţi peste 6.000 de turişti din România şi din afara ţării.
În cele patru zile ale evenimentului turiştii au la dispoziţie ateliere de meşteşuguri, activităţi pentru copii sau concerte de jazz. Nu vor lipsi nici proiecţiile de film, spectacolele de teatru sau plimbări cu căruţa sau tractorul.
Festivalul se va desfăşura în localităţile Archita, Roadeş, Saschiz, Rupea, Criţ, Buneşti, Meşendorf, Cloaşterf, Viscri.