Antena 3 CNN Actualitate Săptămână de foc în școli, controale severe. Premierul vrea să se asigure că profesorii și elevii se adaptează noilor reguli

Săptămână de foc în școli, controale severe. Premierul vrea să se asigure că profesorii și elevii se adaptează noilor reguli

Diana Dragotescu
1 minut de citit Publicat la 11:45 04 Oct 2020 Modificat la 11:45 04 Oct 2020

În ultima vizită făcută la Ministerul Educației și Cercetării, premierul Ludovic Orban a subliniat clar că vrea să transmită un mesaj catre autoritățile din educație, acela că au obligația să umărească desfășurarea procesului educațional în fiecare școală, în acest context special, să se asigure că toate cadrele didactice se adaptează la situația în care suntem și că supraveghează la rândul lor păstrarea regulilor.

Premierul a cerut un raport săptămânal 

În acest sens, premierul a cerut un raport săptămânal pe care să îl primească de la autoritățile din educație privind controalele care se fac pe măsurile de prevenție. Ne așteptăm, așadar ca în această saptaămână sa fie desfășurate mai multe controale în instituțiile de învățământ.

Premierul a spus ca este nevoie, mai ales în zonele de provincie, de un control amănunțit făcut și de ISCTR în mijloacele de transport în comun cu care elevii merg la școala. Premierul a declarat că are informații că operatorii privați nu se îngrijesc ca toata lumea să respecte regulile sanitare.

Totul vine în contextul în care, în ultima saptamană, a transmis ministrul Sănătații, Nelu Tataru, la nivel național s-au infectat cu noul coronavirus 276 de copii între 0 și 9 ani și 597 de copii între 10-19 ani. Acesta este un numar pe care îl putem pune în legatură cu școala, a mai spus Tataru.

Săptămână de foc în școli, controale severe. Premierul vrea să se asigure că profesorii și elevii se adaptează noilor reguli

Etichete: controale şcoli
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole