Sanda Ladoşi şi soţul ei au fost ridicat de DIICOT, din propria locuință, pentru o fraudă de un milion de euro.
Ei au fost ridicaţi marți dimineaţă, iar acum sunt în drum spre DIICOT pentru a fi audiaţi.
În anul 2013, soţul Sandei Ladoşi a fost arestat, fiind acuzat că a fost creierul unei reţele de evazionişti. Paguba ar fi fost atunci de patru milione de euro. Procurorii au descoperit atunci 18 firme de 3 categorii cele mai multe administrate de Ştefan Tache. Atunci, Ştefan Tache a stat aproape trei luni în închisoare.
Cântăreața Sanda Ladoși s-a născut la 2 ianuarie 1970, la Târgu Mureș. A început să cânte de la șapte ani, când era solistă în corul școlii, la 10 ani a învățat pian și chitară, timp de patru ani a luat lecții de pian la Târgu Mureș, după care a obținut premiul I pe țară la festivalul ”Cântarea României”. În 1987, a participat la concursul ”Steaua fără nume”, iar în 1988 obține premiul I la secțiunea interpretare a Festivalului Mamaia, iar un an mai târziu participă la aceeași manifestare, cu un recital. Timp de un an face ocolul țării într-un turneu de anvergură. Litoralul o atrage pe Sanda ca pe mulți alți artiști, concertând aici în fiecare sezon estival, începând din 1990.