Valorile termice vor continua sã creascã, joi, vremea devenind deosebit de caldã pentru aceastã perioadã din an în majoritatea zonelor.
Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 28 de grade, mai scãzute pe litoral şi în deltã, unde se vor înregistra între 12 şi 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 grad în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 15-16 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorãri spre searã şi noaptea în regiunile vestice şi nord-vestice, unde izolat vor fi ploi de scurtã duratã şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona montanã înaltã şi temporar în Banat, Crişana, Moldova şi Dobrogea. În zonele joase din est şi sud-est, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă.
PROGNOZA METEO pentru vineri, 28 aprilie
În majoritatea zonelor, vremea va fi mult mai caldã decât ar fi normal în ultima decadã a lunii aprilie; temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 29 de grade, mai scãzute în estul Dobrogei unde se vor înregistra valori de 14...19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 5 şi 15 grade. Ziua cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în vestul ţãrii şi la munte unde izolat vor fi ploi de scurtã duratã. Începând cu orele serii însã, gradul de instabilitate atmosfericã va creşte şi vor fi averse locale de ploaie în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia şi jumãtatea de nord a Moldovei. Se vor semnala şi descãrcãri electrice, vor fi condiţii de grindinã, iar izolat cantitãţile de apã pot fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare la munte, în estul şi sud-estul teritoriului, dar şi în partea de vest unde rafalele vor fi mai mari în timpul ploilor. În extremitatea de sud-est vor mai fi condiţii de ceaţă.
PROGNOZA METEO pentru sâmbătă, 29 aprilie
În regiunile vestice şi nord-vestice vremea se va rãci semnificativ, cerul va fi noros şi va ploua pe arii extinse. În restul ţãrii, deşi temperaturile vor scãdea uşor, vremea se va menţine caldã pentru sfârşitul lunii aprilie, iar instabilitatea atmosfericã se va manifesta începând cu orele amiezii prin înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi izolat grindinã. Pe arii restrânse cantitãţile de apã vor fi însemnate. Excepţie va face sud-estul, unde probabilitatea pentru astfel de fenomene va fi redusã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri de scurtã duratã în majoritatea zonelor, în special asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 13-14 grade în extremitatea de vest a teritoriului şi 25 de grade în cea de sud, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 12 grade.