Antena 3 CNN Externe Salve de tun la Londra, în memoria Reginei Elisabeta a II-a | Operațiunea "Unicorn", în plină desfășurare

Salve de tun la Londra, în memoria Reginei Elisabeta a II-a | Operațiunea "Unicorn", în plină desfășurare

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 15:17 09 Sep 2022 Modificat la 19:46 09 Sep 2022

Ceremonialul militar a avut loc în mai multe locații din Londra, inclusiv în Hyde Park, notează CNN.

Au fost 96 de salve de tun, distanțate la 10 secunde, câte o salvă pentru fiecare an din viața suveranei britanice.

Vor fi 96 de salve, la distanță de 10 secunde fiecare, câte una pentru fiecare an din viața reginei.

Între timp, regele Charles al III-lea își intră în atribuțiile oficiale, chiar dacă el va fi proclamat oficial drept noul suveran de către Consiliul de Accedere abia sâmbătă, la ora 12.

Charles are vineri pe agendă o discuție cu Liz Truss, noul premier britanic numit în funcție marți de regina Elisabeta a II-a în ultimul său rol public ceremonial.

În jurul orei 20, este așteptat primul discurs către națiune al Regelui Charles al III-lea.

Un comunicat al Palatului Buckingham difuzat vineri precizează că Regele Charles al III-lea va fi proclamat drept noul monarh britanic de către Consiliul de Accedere, sâmbătă, la ora locală 10, într-o ceremonie desfășurată la Palatul Sf. James.

Consiliul de Accedere va fi urmat de Proclamația Principală, care va fi citită la ora locală 11 a.m. (ora 13 în România) de la balconul palatului.

O a doua proclamație va fi citită duminică, la Bursa regală din Londra.

Alte proclamații vor fi citite în același timp în Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor.

"Spre recunoașterea noului suveran, steaguri vor fi arborate la înălțimea catargului din momentul Proclamației principale de la Palatul St. James și vor rămâne astfel timp de o oră după Proclamațiile din Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor, după care steagurile vor reveni la jumătate din înălțimea catargului, în semn de doliu pentru moartea Majestății Sale, Regina", precizează comunicatul Palatului Buckingham.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole