Antena 3 CNN Actualitate Social În plină pandemie, trei bebeluşi au fost duşi la operaţie în Italia, însoţiţi de dr. Cătălin Cârstoveanu. Şi tu poţi ajuta!

În plină pandemie, trei bebeluşi au fost duşi la operaţie în Italia, însoţiţi de dr. Cătălin Cârstoveanu. Şi tu poţi ajuta!

Dana Musceleanu
2 minute de citit Publicat la 12:39 27 Oct 2020 Modificat la 12:39 27 Oct 2020

Toți cei trei copii duși la Milano au zburat cu un avion închiriat, intubați și ventilați mecanic. Micuţii sunt însoțiți de trei medici, între care dr. Cătălin Cârstoveanu, șeful Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului Marie Curie. 

La întoarcere va fi adus în țară un alt bebeluș, în vârstă de o lună și jumătate, care a fost deja operat la Milano, şi care a fost dus de aceeaşi asociație, cu avionul, în urmă cu o lună. 

Conform declarațiilor doctorului Cârstoveanu, de la începutul anului, 30 de nou-născuți au murit pe lista de așteptare a secției de terapie intensivă pe care o conduce. 

Zboruri care fac diferența între viață și moarte

“Când am lansat asociația anul trecut nu am visat vreodată că vom ajunge în situația de a realiza zboruri medicale, zboruri care fac diferența între viață și moarte. În martie anul acesta, în timpul lock-down-ului, au ajuns la noi niște părinți disperați al căror copil urma să fie externat dintr-un spital din Italia și nu existau zboruri cu care să se întoarcă acasă. Am decis să ajutăm atunci și nu ne-am mai oprit. Costul total al curselor aeriene efectuate până în prezent este de circa 255.000 euro, cei mai mulți bani provenind din donații individuale. Săptămâna aceasta vom realiza trei astfel de zboruri și, chiar dacă nu știm acum cu ce o sa le plătim, nu ne dăm bătuți, la fel cum nici acești copii și părinți nu se lasă învinși de boală”, spune Adelina Toncean, fondatoarea Asociației „Blondie”.  

După izbucnirea pandemiei de coronavirus, Asociația “Blondie” a început să aducă acasă, cu avioane închiriate, copiii rămași blocați în spitale din Europa din cauza suspendării curselor aeriene de linie. Primul zbor a fost în data de 27 martie, din Milano, iar ulterior asociația a dus cu avionul în străinătate copii care aveau nevoie de intervenții medicale urgente, ce nu puteau fi făcute în România. 
Acesta este cel de-al douăzecilea zbor realizat de asociație în acest an. În total, în  2020 au fost transportați 28 de copii și trei adulți din și spre Italia, Germania, Elveția, Austria, Franța și Spania.

Şi tu poţi ajuta! 

Pentru a-și continua misiunea, Asociația “Blondie” face apel la solidaritate și generozitate, donațiile fiind esențiale pentru a transporta în străinătate cât mai mulți copii ca să le salveze viața. 
RO37 INGB 0000 9999 0909 6711 – LEI
RO34 INGB 0000 9999 0909 6765 – EURO

Pentru aceşti oameni, orice ban înseamnă viaţă. "Dobândă" mai mare nici că se poate obţine la vreo investiţie financiară din lumea asta. 

Mai multe detalii puteţi afla pe site-ul Asociaţiei Blondie
 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole